«Cumpărăm de toate ca să avem masa plină»

m14-foto4.jpg

Românii au dat ieri buzna în marile magazine, iar cele mai căutate raioane au fost cele de carne şi legume
Foto: Florin Şuler

“Nu puteţi voi să vindeţi cât am vrea noi să cumpărăm!” Acesta pare să fi fost motto-ul românilor. Ieri a fost Vinerea Mare a cumpărăturilor, când hypermarketurile au fost luate cu asalt. Legume, fructe, carne, brânzeturi, ouă, băuturi, dulciuri şi candele şi-au făcut loc în mai toate cărucioarele.

Vinerea Mare a cumpărăturilor e parte din tradiţia sărbătorilor româneşti. N-ai cum să scapi, dacă ar fi să-i credem pe unii, de goana istovitoare din prima zi de odihnă. Ieri a fost liber de la stat, dar oamenii au petrecut o mare parte din timp printre rafturi.

m24-foto4.jpg

Marian Şain şi-a burduşit căruciorul cu produse
Foto: Florin Şuler

La magazinul Kaufland, aflat pe Bd. Barbu Văcărescu din Capitală, la orele prânzului dădeai cu tunul şi nu găseai un loc de parcare. 

În interior era o mare de clienţi. Prima oprire au făcut-o la fructe şi legume, iar ceapa verde, usturoiul şi ridichile au fost vedete, după cum ne-a spus una dintre casiere. Au dat 1 leu pe legătură. Au vrut apoi făină pentru cozonaci, zahăr, după care au ajuns la brânză şi măsline. 

m34-foto2-2col-5cm.jpg

Legumele au fost şi ele la mare căutare
Foto: Florin Şuler

”Cumpărăm de toate ca să avem masa plină. Am alocat un buget pentru masa de Paşte de vreo 700 de lei”, ne-a spus Marian Şain, îl al cărui cărucior tronau cutiile de mici şi cozonacii. Şi da, nu o să vă vină să credeţi, dar nu mielul a fost atracţia clientului, ci preparatele pentru grătar.

m44-foto3-2col-5cm.jpg

Raionul de carne a fost luat cu asalt de gurmanzi
Foto: Florin Şuler

”Se cer foarte mult coaste, ceafă marinată, frigărui, cârnaţi şi tot ce avem la ofertă”, ne precizează vânzătoarea. Iar la Kaufland găseşti în această perioadă multe reduceri la produsele de bază, inclusiv la carnea de vită, care are un preţ mai mic chiar şi cu 4 lei/kg, adică până în 30 lei/kg. Cârnaţii ţărăneşti din vită şi porc s-au dat ca pâinea caldă cu 15,99 lei/kg. Ouăle şi vopseaua s-au aflat şi ele în atenţia bucureştenilor.

m54-foto1-4col-22cm.jpg

Toate drumurile au dus ieri la magazine
Foto: Florin Şuler

”Nu am avut timp să le înroşesc joi”, ”Le-am vopsit, dar nu au ieşit bine şi le fac din nou”, au fost câteva dintre explicaţiile gospodinelor.  Pasca, vinul, berea, cărbunii pentru grătar, dulciurile fel de fel şi multe candele pentru Noaptea de Înviere au contribuit şi ele la ”muntele” de cumpărături pe patru roţi.

m64-foto5-2col.jpg

Angajaţii au descărcat încontinuu marfă
Foto: Florin Şuler

Eugenia şi Leonida vor comanda bunătăţile tradiţionale pentru Paşte de la un restaurant, dar chiar şi aşa au ajuns la casă cu coşul plin ca să aibă alimente pentru toată săptămâna. Ieri magazinul a fost deschis până la miezul nopţii, iar astăzi mai aveţi timp să veniţi la cumpărături până la ora 18.00. În ziua de Paşte, totul este închis, mai puţin mall-urile care vă aşteaptă la distracţie.

Înghesuială mare spre Valea Prahovei

După ce și-au burdușit mașinile cu de toate, mulți bucureșteni au pornit la drum. Imaginile Poliției Române, filmate din elicopter, arată că DN1 a fost cel mai aglomerat.

v14-dn1.jpg

Pe DN1 s-a mers bară la bară

Cu toții au plecat la munte, astfel că pe ambele benzi de circulație spre Valea Prahovei s-a mers bară la bară. În schimb, pe Autostrada Soarelui traficul a fost lejer, semn că românii nu au pornit deocamdată spre litoral.

v24-a2.jpg

Pe A2 s-a circulat normal

Șoferi, aveți grijă! 450 de radare au fost scoase pe străzi în perioada sărbătorilor de Paște și de 1 Mai, așa că nu apăsați prea tare pedala de accelerație. 

Loading...