Cum vor fi înmormântați românii uciși de coronavirus. Măsuri dureroase pentru familii

meedici-in-halat-si-masti.jpg

medici in halat si măști
În Monitorul Oficial a fost publicat un ordin care reglementează modul în care va fi efectuată înmormântarea posibilelor victime ale noului virus

În Monitorul Oficial a fost publicat un Ordin al Ministerului Sănătăţii, care reglementează clar modul în care vor fi manipulate trupurile neînsufleţite ale celor care ar deveni victime Covid-19. Protocolul de înmormântare este unul foarte strict, iar întrega procedură este deopotrivă nouă și extrem de dureroasă pentru orice familie.

Măsurile apar în Ordinul pentru aprobarea Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienților infectați cu noul coronavirus (SARS-CoV2), semnat de Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, și publicat deja în Monitorul Oficial, relatează hotnews.ro. Protocolul este unul strict.

Astfel, cel mult două persoane dintre aparţinătorii decedatului (rude, prieteni) pot vedea cadavrul şi doar îmbrăcaţi cu echipament de protecţie, conform Protocolului specific. Trupurile neînsufleţite sunt pulverizate cu produse biocide şi introduse în saci, care sunt de asemenea pulverizaţi cu substanţe de tipul celor amintite, înainte de a fi introduşi în sicrie ce urmează a fi închise şi sigilate. Înhumarea sau, după caz, incinerarea se va efectua în cel mai scurt timp, arată hotnews.ro. „Cadavrul va fi aşezat într-un sac impermeabil dublu şi ermetic închis cu fermoar şi va fi pulverizat cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol)”, se prezicează în documentul menţionat. Apoi, obligatoriu, transportul cadavrului către morgă de la secţia din unitatea sanitară în care s-a produs decesul se face în sac închis ermetic. Liftul şi targa prin care a fost asigurat transportul cadavrului din secţia unităţii sanitare până la frigiderul din morgă vor fi dezinfectate tot cu produse pe bază de formol. „În cazul în care familia nu vine să ridice cadavrul, se vor anunţa autorităţile competente în vederea ridicării şi înhumării în cel mai scurt timp”, se precizează în documentul care poate fi citit integral aici.

Luni, 16 martie, a fost instaurată starea de urgență

România a intrat, 16 martie, în stare de urgență după ce s-a depășit „bariera” de 100 de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Iată care sunt principalele măsuri luate pe timp de criză:

-intrarea obligatorie în izolare la domiciliu, pentru 14 zile, toate persoanele asimptomatice (care nu prezintă încă vreun simptom de infectare cu Covid-19) care vin din zone cu mai mult de 500 de cazuri, indiferent că vin pe cale aeriană sau rutieră, începând de duminică, 15 martie, ora 21.00

- extinderea obligaţiei intrării în carantină pentru cei care vin în ţară din zone carantinate

- instituirea obligaţiei Inspectoratelor Teritoriale de Muncă de a verifica modul cum sunt implementate măsurile privind declararea programului de lucru pentru reducerea riscului de contaminare (angajații să vină la serviciu în ture, pentru a se evita aglomerația pe mijloacele de transport)

- suspendarea, până la 31 martie, a organizării şi desfăşurării târgurilor auto.

Citește și:

China coronavirus: Victimele sunt incinerate rapid, fără slujbă. Familia nu are voie să își ia adio de la rude

Coronavirus în Italia. 250 de noi decese în doar 24 de ore

 

Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1