Cum se prepară ”Marghilomana”, cafeaua cu rom sau coniac

marghilomana-cafea_cu_rom.jpg

marghilomana-cafea_cu_rom
România se mândrește cu „marghilomană“, care a intrat în vocabularul uzual după Primul Război Mondial
FOTO: historia.ro
Citeste tot despre: 

Cu o istorie de sute de ani în spate, cafeaua este una dintre cele mai răspândite licori aromate, pe care o sorb cu nesaţ atât bogaţii, cât şi oamenii de rând de peste tot din lume.

Fiecare ţară are specialitatea ei de cafea, dar România se mândrește cu „marghilomană“, care a intrat în vocabularul uzual după Primul Război Mondial.

Povestea cafelei ”Marghilomana”

Pe toată planeta se bea cafea. Se prepară în nenumărate feluri, cu lapte, cu frişcă sau cu rom.

Se spune că Alexandru Marghiloman (1854-1925), om politic, jurist, lider conservator şi unul dintre cei mai mari moşieri ai ţării, era un mare băutor de cafea, scrie historia.ro. Într-o zi, când se afla la vânătoare, a cerut să i se facă una. Nefiind pregătit cu toate cele trebuincioase unei cafele, valetul a improvizat, punând, în loc de apă, coniac. Astfel s-a născut „marghilomana“.

După Primul Război Mondial, la Capşa, rafinaţii aristocraţi cereau „un marghiloman“, „două marghilomanuri“ sau „o marghilomană“.

Tot în acele vremuri, la Hanul lui Manuc, în „Sala Domnească“, unde aveau loc baluri mascate şi serate mondene, la care se serveau platouri cu peşte sau cu felii de friptură rece de mistreţ, însoţite de vin alb sec şi vin negru, iar cafeaua ”Marghiloman” era la mare cinste.

Cum se prepară ”Marghilomana”

„Marghilomana“ este, de fapt, o cafea turcească, fiartă cu rom sau coniac. Era servită în ceşti foarte mici, fără toartă, cunoscute sub numele de „filigeană“. Cafeaua se fierbea în ibrice aşezate pe nisip încălzit cu cărbuni.

În filigeană, boierul Marghiloman adăuga un strop de rom Jamaica sau de coniac foarte fin.

Rețete de astăzi pentru ”Marghilomana”

Astăzi, există mai multe feluri de a prepara această cafea, nelipsit din toate fiind romul sau coniacul. La foc mic, se pun la fiert într-un ibric 100 ml de coniac şi două linguriţe de zahăr. Când amestecul dă în clocot se adaugă şi trei linguriţe de cafea. Se trage ibricul, se acoperă şi, după circa 2-3 minute, când cafeaua cade la fund, licoarea rezultată se pune într-o ceaşcă.

Un alt mod de preparare constă într-o ceaşcă cu apă, care se pune la fiert, tot în ibric, cu o linguriţă de zahăr. Când apa dă în clocot, se adaugă romul şi cafeaua. Se serveşte fierbinte, cu un trabuc. (Sursa: historia.ro)

Citește și:

De ce este cafeaua o băutură sănătoasă

Florin Chilian a slăbit 13 kg în 15 zile, doar cu apă și cafea. Cum funcționează dieta-șoc și ce spun medicii

 

Loading...

Citește și