Cum arată noul Jeep militar care ar putea dota Armata Română

Ultima actualizare:
Foto: David Muntean
Foto: David Muntean

Inițial m-am gândit să titrez „Cum arată noul Jeep militar pe care ROMARM vrea să-l facă pentru Armată, instituție care nici nu l-a cerut”. Dar, fiindcă era prea lung, am decis să-l schimb. Esența rămâne aceeași, căci vehiculul militar, realizat pe bucăți în Italia, SUA și în alte state din afara spațiului euro-atlantic, este doar un vis frumos al producătorului autohton de armament pentru revitalizarea industriei de apărare. Iată de ce spun specialiștii că avem nevoie de această mașină de război.

Compania Națională ROMARM, care e principalul producător și exportator de produse militare din România, a prezentat azi planurile sale de resuscitare a industriei de apărare. Reprezentanții companiei au transmis celor de la Fiat-Chrysler Automobiles, care produc modelul Jeep J8, o invitație de colaborare care vizează realizarea unor componente pentru vehiculul de luptă care echipează deja armatele mai multor state din blocul NATO. Băieții au zis „Ok”, dar mai întâi să vedem de ce sunteți voi în stare. Reprezentanții Fiat Chrysler au vizitat azi punctul de lucru al Uzinei Mecanice București, de pe platforma Faur din Capitală, însă n-au fost deloc impresionați de ce au văzut. Partea română le-a dat asigurări că uzinele de la București pot realiza componente pentru acest vehicul, însă, cu ceva investiții în linii de producție automatizate, Jeep-ul lor militar poate fi realizat în proporție covârșitoare aici. Contextul vizitei celor de la Fiat Chrysler este cât se poate de defavorabil României, iar acest lucru l-a lămurit chiar directorul general al CN ROMARM, dr. ing. Toader Ulise.

„Uzina Mecanică București (UMB) nu mai produce tancuri pentru sistemul național de apărare. Bugetul actual al apărării nu e deloc satisfăcător, astfel încât abia dacă mai putem face mentenanța celor aflate în uz. De aceea, căutăm alternative să integrăm ce putem din procesul de producție. Acest vehicul militar poate ajunge în dotarea oricăror forțe din sistemul național de apărare. UMB are capacitate de producție, personal specializat, acces la aeroport și autostrăzi”, a spus acesta.

Tancurile Armatei Române, piese de muzeu în aer liber. Foto: David Muntean
Tancurile Armatei Române, piese de muzeu în aer liber. Foto: David Muntean

Nu trebuie să fii expert în domeniu ca să înțelegi că aceste „capacități” ale companiei de armament sunt exagerate. E suficient să faci o tură, pe jos, prin curtea companiei ca să observi că timpul s-a oprit în loc. Buruienile, care au ajuns la doi metri înălțime, halele care au aceleași geamuri din anii 80 (rugina a venit cu timpul), câinii, înfometați și șchiopi, care bântuie de colo-colo, și niște relicve de tancuri scoase din uz probabil în urmă cu 30-35 de ani compun peisajul sinistru al celui mai mare producător de armament și vehicule militare de la noi.

Tot șefii companiei spun că atunci când nu au comenzi de la Armată (adică mai tot timpul anului) fac vehicule civile. Nu știm ce, dar n-ar fi exclus să facă și rulote.

Foto: David Muntean
Foto: David Muntean

În acest decor încremenit în anii 70, ROMARM i-au adus pe cei de la Fiat Chrysler să-i convingă să le permită să construiască și românii ceva componente ale vehiculului Jeep J8. Primul model J8, realizat pe șasiul lui Jeep Wrangler, a fost prezentat la târgul internațional de sisteme și echipamente defensive de la Londra, în septembrie 2007. La vremea respectivă, modelul nu respecta limitele de noxe din SUA, motiv pentru care era produs în țări mai puțin preocupate de protecția mediului. Între timp, Jeep J8 a primit și motoare Euro 5, iar acum se lucrează la varianta Euro 6. Motoarele care echipează J8 sunt produse în Italia, pneurile în SUA, iar asamblarea vehiculelor se face în țări precum Egipt și Israel. ROMARM se luptă să pună și România pe harta statelor care asamblează și, de ce nu, care produc ansamble pentru aceste mașini de luptă.

Gabor Kaitan, director general de vânzări și marketing al Fiat Chrysler Automobiles. Foto: David Muntean
Gabor Kaitan, director general de vânzări și marketing al Fiat Chrysler Automobiles. Foto: David Muntean

Jeep J8 a fost special conceput pentru a înlocui modele mai vechi de Mitsubishi Triton, Toyota Tacoma, Toyota Hilux și HMMWV (High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle), aflate în dotarea forțelor armate americane și NATO. Compania națională de armament vrea ca acest utilaj să fie folosit de Armata Română, dar și de alte structuri de forță, mai mult decât își doresc ele însele acest lucru. Conform celor declarate marți de reprezentanții ROMARM, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne nu și-au făcut un necesar de astfel de vehicule. Mai mult, aceste instituții și-au trimis reprezentanți la evenimentul de marți pentru a vedea „care-i treaba”. Abia apoi se va face o estimare a nevoilor Armatei și se va lua o decizie dacă acest parteneriat între ROMARM și Fiat Chrysler este oportun pentru statul român.

„Noi am primit pozitiv propunerea părții române, însă rămâne de văzut care e capacitatea de producție și interesul pe care îl vor manifesta instituțiile române. În funcție de necesarul sistemului de apărare din România vom lua decizia dacă vom merge pe asamblare de componente sau pe producție de componente”, ne-a declarat Gabor Kaitan, manager general de vânzări și marketing al companiei producătoare.

Jeep J8, în dotarea Armatei statului Peru. Foto: Wikipedia
Jeep J8, în dotarea Armatei statului Peru. Foto: Wikipedia

Deși n-au fost prea bucuroși să ne ofere detalii referitoare la costul de producție al unui vehicul de acest tip, reprezentanții Fiat Chrysler ne-au spus că acesta nu e nici pe departe atât de ridicat cât s-ar părea. „Cât? 100.000 de dolari?”, întreb eu. „Nu, nici pe departe. Mult mai jos”. „Păi cât de jos?”, insist. „Cam la jumătate din această sumă”, îmi spune un domn din delegația Fiat Chrysler.

Jeep J8 are mai multe versiuni, cu sau fără blindaj, cu sau fără arme de foc pe plafon. Motoarele care echipează mașina militară sunt de 2,8 litri și dezvoltă o putere de 145 kW (194 cai putere). Poate fi folosit în operațiuni în linia întâi de luptă, de la centru de comandă, transportor de trupe, ambulanță până la vehicul de comunicații sau de intervenție în caz de atac. Toate modelele sunt 4x4.


    Jeep J8, în dotarea Armatei statului Peru. Foto: Wikipedia
Jeep J8, în dotarea Armatei statului Peru. Foto: Wikipedia
image
image
image
image
image
image
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net