Cui aparțin fragmentele osoase găsite în județul Olt, pe câmp. Ce spune expertiza antropologică

Ultima actualizare:

    Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Rezultatele antropologice efectuate pe câteva rămășițe osoase găsite pe un câmp din județul Olt, despre care s-a crezut încă de la început că sunt de proveniență umană și s-a speculat că ar avea legătură cu cazul din Caracal, au venit, iar experții au aflat cui aparțin osemintele în cauză.

În urmă cu doar o săptămână, o descoperire şocantă a fost în judeţul Olt. Mai multe fragmente osoase şi două cranii au fost găsite pe un câmp. La momentul respectiv, medicii legişti au stabilit că acestea ar fi de natură umană. Procurorii au început, astfel, cercetările în acest caz, iar, într-un final, expertiza antropologică a făcut „lumină”. 

Scheletele găsite pe câmp, în judeţul Olt, aparițin a doi bărbați 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a transmis, marţi, 26 noiembrie, că a intrat în posesia concluzilor preliminare ale expertizei antropologice realizate de experţii Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti. Conform acestora, scheletele găsite pe câmp recent aparțin a doi bărbaţi, care nu ar fi suferit leziuni traumatice, potrivit adevărul.

Vechimea scheletelor înlătură orice bănuială cu privire la speculaţiile care s-au făcut că ar putea avea legătură cu crimele de la Caracal, petrecute în vara acestui an. „În dimineaţa acestei zile, Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt concluziile preliminare ale expertizei antropologice asupra fragmentelor osoase, în discuţie, stabilindu-se că acestea sunt de origine umană provenind de la scheletele a două persoane adulte de sex masculin, dintre care una cu vârsta de 25-30 de ani, iar cea de-a doua cu vârsta de 40-50 de ani.

S-a stabilit, totodată, că oasele examinate nu prezintă leziuni traumatice sau de altă natură, iar decesul celor două persoane a survenit cu peste 70-80 ani anterior descoperirii acestora“, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Procurorii vor continua, însă, cercetările în acest sens, fiind deschis un dosar de omor în urma descoperirii rămășițelor umane. Scheletele au fost descoperite de un un lucrător care ara terenul respectiv din apropierea satului Mărgheni. Acesta a scos la suprafaţă osemintele, fiind descoperit iniţial un schelet, iar ulterior, după cercetările efectuate la faţa locului, a fost descoperit şi cel de-al doilea. 

"Ca urmare a aspectelor sesizate, o echipă operativă constituită din procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi comisari de poliţie din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Olt s-au deplasat la locul indicat, iar în urma cercetării locului faptei au fost găsite mai multe oase şi fragmente osoase, precum şi două cranii. În urma examinării macroscopice, medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Olt a apreciat că acestea sunt de natură umană”, se arată într-un comunicat.

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net