Criza pestei porcine: fermierii cer soluţii extreme, Petre Daea admite că este depășit

Ultima actualizare:

    Crescătorii ale căror animale vor fi sacrificate sunt despăgubiți de Ministerul Agriculturii la prețul pieții
Crescătorii ale căror animale vor fi sacrificate sunt despăgubiți de Ministerul Agriculturii la prețul pieții

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a spus marţi că în România nu există specialişti în pesta porcină africană, acesta fiind motivul pentru care au existat focare care au fost închise şi au izbucnit din nou. Fermierii cred că virusul nu mai poate oprit decât printr-o măsură extremă.

„În România nu există specialişti şi facultăţi care să pregătească specialişti în pesta porcină africană. De aceea trebuie să ne folosim de experienţa celor care s-au întâlnit cu specialişti şi cu experţi din afara ţării. Pe o parte dintre ei i-am solicitat să vină şi au venit o serie de specialişti din Danemarca, Franţa, Spania. Unul dintre cei mai mari profesori ai Europei pe care il folosesc toate ţările a venit aici şi a analizat situaţia de la noi. Noi am şi reuşit să închidem focarul de patru ori, la  Satu Mare", a declarat Ministrul Agriculturii, Petre Daea.  

La rândul său, unul dintre crescătorii de porci din judeţul Brăila, care a pierdut zeci de mii de animale din cauza virusului agresiv, consideră că statul a greşit pentru că nu a luat măsuri de prevenţie şi că erorile la nivel decizional continuă deoarece, marii fermieri nu sunt ajutaţi în regim de urgenţă.  

Gheorghe Caruz consideră că virusul nu mai poate fi oprit decât dacă se ia o măsură extremă: toţi porcii din micile gospodării să fie luaţi şi crescuţi în ferme administrate de profesionişti.

„Părerea mea este că pesta nu prea mai poate fi oprită, este cel mai parşiv virus, se transmite prin orice, prin oameni, animale, pe aer, prin apă, pe haine, prin păsări, prin furaje, prin unelte, prin şoareci. Există o variantă radicală. Trebuie luaţi urgent toţi porcii din gospodării, din toată ţara. Dacă nu se va proceda aşa, nu va scăpa niciun porc, din nicio fermă din ţară. Am avut cheltuieli uriaşe pentru a face protecţie, am respectat toate regulile impuse de autorităţi, de pomană”, a spus Gheorghe Caruz, citat de Mediafax.

Ce este pesta porcină?

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală - raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net