Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Apuseni, a venit la control pe propriile picioare

Ultima actualizare:

    Răzvan  Petrescu  speră să se  refacă într-o lună (foto: mediafax)
Răzvan Petrescu speră să se refacă într-o lună (foto: mediafax)

Răzvan Petrescu, copilotul avionului care în ianuarie s-a prăbuşit în Munţii Apuseni, a venit în cârje, joi, la un control la Spitalul Clinic Judeţean din Cluj-Napoca. Potrivit Mediafax, medicii au spus că este nevoie de mai mult timp pentru "maturizarea osului" la piciorul stâng la care a fost operat.

Răzvan Petrescu a ajuns, joi, la spital, însoţit de părinţii săi, şi a intrat în clădirea spitalului ajutându-se de două cârje, acesta fiind primul control la care a venit pe propriile picioare.

"Mă simt bine, sper ca starea mea de sănătate să fie din ce în ce mai bună. Deocamdată, nu pot să îmi las greutatea pe piciorul stâng, mă ajut cu cârjele, încă nu este vindecat complet. Recuperarea a decurs bine. Am făcut şedinţe de hidro şi kinetoterapie, gimnastică în bazin şi la sală", a afirmat Petrescu.

Acesta a spus că va mai reveni la control peste şase săptămâni.

"Medicii mi-au mai spus că data viitoare când voi reveni la control voi veni doar cu o singură cârjă, mai micuţă. Progresiv, va trebui să las greutatea şi pe piciorul stâng", a menţionat copilotul.

Răzvan Petrescu a afirmat că în ultimele luni i-a lipsit manşa avionului "ca aerul" şi că abia aşteaptă să urce din nou în avion.

"Va urma un examen medical de specialitate şi atunci voi primi aprobarea pentru a mă întoarce la serviciu. Sper ca, din luna august, să se întâmple asta. Uşor-uşor, îmi reiau viaţa normală", a subliniat copilotul.

Răzvan Petrescu a precizat că a fost vizitat la Clinica de Recuperare de la Cozia de către cei trei moţi care l-au salvat şi a ţinut legătura cu medicii din avionul prăbuşit în Munţii Apuseni.

"S-a legat mai mult o frăţie între noi, mai ales pentru moţi. O să ajung şi la Horea, la locul accidentului, dar abia când voi renunţa la cârje", a subliniat Petrescu.

În accidentul aviatic din 20 ianuarie, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion ş-au pierdut viaţa.

image
image
image
image
image
image
1 cum ne poate imbolnavi caldura ce avem de facut in zilele caniculare jpg jpeg
paste catolic 2020 papa francisc vatican jpeg
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net