Copilărie de coşmar. Se trezesc la 6 dimineaţa să meargă la școală

Ultima actualizare:
Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu
Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu

13.000 de elevi din judeţul Botoşani fac naveta zilnic. Toţi sunt copii de la ţară. Majoritatea se trezesc cu noaptea-n cap, străbat uliţele de multe ori pline cu noroi şi aşteaptă în staţie microbuzele şcolare. Întâi îngheaţă pe marginea străzii, apoi transpiră claie peste grămadă în maşini. Şi se roagă zi de zi să ajungă cu bine la destinaţie.

Ionuţ are 10 ani şi este din satul Horlăceni, comuna Şendriceni. Învaţă la şcoala din centrul comunei, adică la aproape 9 kilometri de casă, scrie adevarul.ro. Ca să înveţe carte, face zilnic naveta. Beneficiază, ca toţi copiii din comună, de microbuzul şcolar pus la dispoziţie de Primărie. Dacă nu se grăbeşte, de multe ori Ionuţ trebuie să mai stea în staţie. Microbuzul are doar 30 de locuri, iar numărul copiilor care merg la şcoală este dublu. În aceste condiţii, cei mici merg primii, iar restul aşteaptă ca microbuzul să se întoarcă şi să-i ducă şi pe ei la şcoală.

Asemeni celorlaţi copii din sat, Ionuţ se trezeşte cu două-trei ore mai devreme pentru a ajunge la şcoală. În aceeaşi situaţie sunt şi alţi copii din Pădureni şi Cobâla, toate sate din comuna Şendriceni. Edilul localităţii spune că are la dispoziţie numai două microbuze pentru trei sate. „Numărul de elevi fiind mare, este o problemă cu transportul. Microbuzele fac mai multe curse dimineaţa să aducă copiii la şcoală şi apoi la amiază să-i ducă acasă. Ideal ar fi să mai obţinem un microbuz ca să asigurăm transportul în condiţii mai bune. Am făcut solicitare pentru un microbuz de 30 de locuri“, spune Marin Dohotariu, primarul din Şendriceni.

Au 12 ani vechime şi se repară în fiecare vacanţă

Situaţia este aproape aceeaşi în majoritatea comunelor din judeţul Botoşani. „Din cauza reorganizării reţelei şcolare, microbuzele existente nu mai fac faţă numărului de elevi. S-au comasat diferite structuri şcolare la nivelul comunelor.


    Mii de elevi din satele din Botoşani  merg cu microbuze vechi, aglomerate sau care îi lasă să aştepte în ger
Mii de elevi din satele din Botoşani merg cu microbuze vechi, aglomerate sau care îi lasă să aştepte în ger

Din această cauză, cursele de dimineaţă durează foarte mult. De exemplu, un copil se trezeşte la 6 dimineaţa, în condiţiile în care el începe cursurile la ora 8.00“, spune Gabriel Hârtie, inspector general la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Botoşani, citat de adevarul.ro. „Noi încercăm să le zicem copiilor să meargă la şcoală, că este frumos. Dar când îi trezesc la 5 sau 6 dimineaţa, pe nişte copii de 8 sau 9 ani, şi îi pun să stea în staţie şi să îngheţe de frig, nu cred că mai au chef de şcoală. Adorm cu capul pe bancă“, e de părere un localnic din satul Horlăceni.

Mai mult, majoritatea microbuzelor sunt foarte vechi, iar şoferii dispuşi să le conducă - o adevărată raritate. În comuna Şendriceni, unul dintre microbuzele şcolare are 12 ani vechime şi este reparat în fiecare vară. Se cheltuie şi câte 6.000 de lei pentru a-l pune în funcţiune. „A atins norma de casare, din păcate. Dar dacă-l scoatem din circulaţie nu mai avem cu ce duce copiii. În vacanţe îl ducem la un atelier autorizat şi îl băgăm în reparaţii capitale. Cheltuim şi câte 5.000-6.000 de lei anual pe reparaţii“, spune primarul din Şendriceni. Cazul nu este singular. Pe lângă microbuzele şcolare, Primăriile sau şcolile au contracte cu diferite firme de transport privat. Inclusiv liceul din Şendriceni are astfel de contracte, iar zilnic sunt aduşi sute de elevi din satele şi comunele învecinate. Mulţi părinţi se plâng că în autobuzele private elevii sunt duşi ca sardinele, în picioare, tocmai pentru ca şoferul să nu facă mai multe curse.

«Prea multe teme pentru acasă»

Elevii muncesc la şcoală timp de 7-8 ore, iar acasă, încă 3-4 ore pentru rezolvarea temelor. Adică, mai mult decât adulții. Asta ar trebui să se schimbe, susţine ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu (70 de ani). ”Să stai 36 sau 38 de ore pe săptămână la şcoală este exagerat de mult”, a arătat Ecaterina Andronescu, citată de adevarul.ro. Există şi un ordin de ministru dat în 2016 care precizează că timpul necesar temelor nu trebuie să depăşească două ore pe zi. „Intru la 12.30 şi termin cursurile la 19.30. Ajung acasă la 20.30 şi, după ce mănânc, fac duş şi mă relaxez puţin. Se face ora 22.00 şi trebuie să mă culc. Dimineaţa îmi rămâne timp pentru teme, doar între 9.30 şi 11.30, când trebuie să plec la şcoală”, spune Mario, un elev în clasa a IX-a, citat de adevarul.ro.

image
image
image
image
image
image
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net