Copiii vor petrece o noapte printre giganti la Muzeul Antipa

Ultima actualizare:

    Biletele au prețuri începând de la 200 de lei
Biletele au prețuri începând de la 200 de lei

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită vineri, 4 august 2017, pe copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani să petreacă o noapte memorabilă printre cele mai mari mamifere care au existat vreodată pe Pământ, transmite hotnews.ro.

În prima parte a serii micuții vor face un tur al muzeului, asigurându-se că toate exponatele din diorame au parte de un somn liniștit, apoi vor viziona filme documentare despre viața fascinantă a animalelor, oferite de către Da Vinci Learning. Înainte de a adormi, copiii se vor delecta cu unele dintre cele mai frumoase povești clasice ale copilăriei, scrise de autori precum Fraţii Grim sau Hans Christian Andersen, printre care se numără și Răţuşca cea urâtă, Frumoasa din pădurea adormită, Cenuşăreasa, Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, Rapunzel, Scufiţa Roşie, Croitoraşul cel viteaz, Hansel şi Gretel, etc. Basmele vor fi citite de redactorii Editurii RAO, partenerul din acest an al programului „O noapte printre giganți”. Potrivit comunicatului muzeului, sosirea micuților este stabilită pentru ora 21.00, iar părinţii sunt aşteptaţi să-i ia a doua zi, sâmbătă, începând cu ora 8.30, după ce copiii au luat micul dejun, constând în brânzeturi proaspete asigurate de către sponsorul programului, Delaco Fan Brânză. Înscrierea participanților se face în limita a 20 de locuri.Cât costă bileteleCosturile de participare sunt de 200 lei/copil; 300 lei/doi frați; 400 lei/trei frați.Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” sărbătorește anul acesta 150 de ani de la nașterea lui Grigore Antipa, cel care a fost considerat un deschizător de drumuri în mai multe domenii ale științei, dar mai ales întemeietorul în forma actuală a Muzeului Naţional de Istorie Naturală din România. Unul dintre obiectivele importante ale Muzeului este acela de a continua viziunea inovatoare a fondatorului său și de a păstra aceeași tradiție a excelenței până în zilele noastre, adresându-se tuturor celor care doresc să cunoască biodiversitatea lumii.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net