Construirea căii ferate Gara de Nord-Henri Coadă, motiv pentru expropierea a 63 de proprietari

Ultima actualizare:
Trenul va trece pe sub ferestrele ei
Trenul va trece pe sub ferestrele ei

Turneul final al Campionatului European de Fotbal 2020, găzduit de 12 oraşe de pe continent printre care se numără şi capitala României, accelerează demersurile privind calea ferată dintre Gara de Nord şi Aeroportul “Henri Coandă”. Unul dintre cei 63 de proprietari care vor fi expropriaţi este disperat, fiindcă ar putea rămâne fără casă.

Linia ferată dintre Aeroportul “Henri Coandă” şi Gara de Nord e un proiect pentru care statul român şi-a luat angajamentul în perspectiva turneului final Euro 2020.

“Arena Naţională” din Bucureşti va găzdui patru meciuri (trei în Grupa C – 14, 18 şi 22 iunie 2020 şi o optime de finală – 29 iunie 2010). 

Având în vedere numărul mare de suporteri străini care vor veni să-şi încurajeze echipele naţionale, legătura directă pe calea ferată între aeroport şi oraş e un proiect prioritar. 

Linia ferată are însă şi efecte colaterale. Unul dintre cei 63 de proprietari care vor fi expropriaţi ar putea rămâne pe drumuri, având în vedere că nu deţine altă locuinţă, iar banii plătiţi drept despăgubire nu-i pot ajunge pentru achiziţia alteia. 

Roxana M., aflată pe lista exproprierilor, a declarat pentru adevarul.ro că deţine un teren de 311 metri pătraţi în Otopeni, din care statul vrea să-i ia 126 de metri pătraţi. Statul îi va achita 211 lei pentru un metru pătrat, deşi preţul zonei este de 300 de euro/metrul pătrat. „Rămân pe drumuri! Casa mea nu va mai putea fi locuită, pentru nu voi mai avea utilităţi”, se plânge femeia.

“Nu se va putea locui aici din cauza poluării fonice. Linia de cale ferată va trece la patru - cinci metri de casa mea, exact la nivelul geamurilor de la etajul 1. Nu contest suma ridicolă pe care statul mi-o acordă ca despăgubire, ci faptul că nu voi mai putea locui în casa mea. E ca pe timpul lui Ceauşescu, când te mutau forţat dacă voiau să construiască pe terenul tău”, adaugă Roxana.


    Trenul va trece pe sub ferestrele ei
Trenul va trece pe sub ferestrele ei

Proprietara e disperată: „Piciorul podului va acoperi fosa, căminul de apă şi accesul în curte. Situaţia e asemănătoare şi în cazul vecinilor mei, care sunt şi ei amplasaţi cu locuinţele la 20, 30 de metri de această cale feroviară, şi vor suporta acelaşi regim de poluare fonică şi vibraţii. Acestea se propagă, afectând fundaţiile şi structura de rezistenţă”.

Avocat: «Li se încalcă dreptul la viaţă»

Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea amplasamentului şi a declanşării procedurii de expropriere a fost postat spre dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Transporturilor, la 25 iunie, cu termen-limită 8 iulie. Despăgubirile ce vor fi acordate celor 63 de proprietari însumează 6.945.256,81 lei. 

Chiar în ziua în care a fost publicat, mai multe persoane fizice şi juridice au luat legătura cu avocaţii, cerându-le să spună în ce măsură e legal ca aceste lucrări să fie efectuate, având în vedere că trenul va trece la o distanţă de patru - cinci metri de casele lor. Contactat telefonic, avocatul Adrian Cuculis atrage atenţia.

„În primul rând, nu se respectă cei 100 de metri, distanţa de la calea ferată până la casa de locuit, considerată de siguranţă. Acestor oameni li se încalcă dreptul la viaţă, nu numai la viaţă privată”. 

Click! spune

CFR a semnat, la 11 iunie, contractul pentru proiectarea şi execuţia a 3 kilometri de cale ferată şi staţia de la terminalul sosiri de la Aeroportul Henri Coandă. Lucrarea va conţine şi un viaduct lung de mai bine de 1,5 kilometri care va supratraversa DN1 în zona aeroportului. Lucrările ar trebui să înceapă vara aceasta şi să fie gata în mai 2020, printr-un contract de 398,16 milioane lei fără TVA.

image
image
image
image
image
image
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net