Concurentă «Next top model», prinsă mâncând pe ascuns. Vezi cum a reacţionat Bote când a văzut-o!

Ultima actualizare:

    De frica lui Botezatu, una dintre concurente a mâncat pe ascuns
De frica lui Botezatu, una dintre concurente a mâncat pe ascuns

Foarte strict în ceea ce priveşte alimentaţia fetelor de la Next Top Model, Cătălin Botezatu nu le scapă din ochi pe frumoasele aspirante la marele titlu

După terminarea unui shooting, concurentele au sperat să se poată relaxa fără a mai ţine cont de reguli. Deşi şi-au dorit să se retragă cât mai departe de Cătălin, pentru a savura în linişte câte un senviş, fetele au fost luate prin surprindere, iar reacţia designerului a fost cât se poate de vehementă.

Regulament Next top model
Regulament Next top model

Panicată că va fi prinsă şi ea de Cătălin, una dintre domnişoare s-a ascuns după canapea pentru a-şi termina senvişul. În doar câteva minute, timp în care Cătălin le mustra pe celelalte fete, Lavinia a mâncat în mare grabă, reuşind să se ţină la distanţă de replicile acide ale designerului.

Fete Next top model
Fete Next top model

“Înţeleg că vă e foame, dar nu cu pâine. Poţi să mănânci maxim o feliuţă de pâine pe zi, maxim. O jumătate de felie atât! Ţi-ai şters tot rujul. Un manechin trebuie să ştie să şi mănânce. Dacă tot mănânci cu rujul pe bot, trebuie să ştii să mănânci, adică în vârful buzelor. Asta în cazul în care trebuie să mănânci rujată, pentru că acum arăţi ca o mască”, i-a spus Cătălin Dianei, una dintre concurente.

Next
Next

Regulile cantonamentului, expuse în văzul tuturor, sunt foarte stricte, iar fetele ştiu că fiecare abatere poate atrage sancţiuni. Pe lângă faptul că nu au voie cu telefoane mobile, laptopuri, nu au voie să primească vizite sau să părăsească hotelul fără autorizaţie, un punct important în regulament este cel legat de dietă. Fetele trebuie să se cântărească zilnic, iar dacă se îngraşă mai mult de trei kilograme sunt pasibile de eliminare.

Next
Next

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net