Complicii jurnaliştilor Sky News află dacă scapă din arest

Ultima actualizare:

    Cei care apar mascați în reportajul lui Stuart-Ramsay sunt prezentați în material drept traficanți de arme
Cei care apar mascați în reportajul lui Stuart-Ramsay sunt prezentați în material drept traficanți de arme

Contestaţia celor trei persoane acuzate că au fost complicii jurnaliştilor de la Sky News va fi judecată astăzi la Curtea Supremă. Magistrații vor decide dacă aceștia vor rămâne sau nu după gratii.

Mihai Aurelian Szanto, intermediarul materialului Sky News, şi fraţii Atilla Csaba Pantics şi Levente Pantics au fost arestaţi preventiv în 12 august, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea DIICOT.

Procurorii i-au pus pe cei trei sub acuzare pentru constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi comunicarea de informaţii false.

Decizia a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit pentru astăzi termenul de judecare a contestaţiei.

La finalul şedinţei de judecată, instanţa va hotărî în privinţa legalităţii şi temeiniciei mandatului de arestare preventivă emis de Curtea de Apel Bucureşti.

S-au dat drept vânzători de arme de război

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti care a decis arestarea preventivă arată, în motivarea deciziei, că ”nu se pot reţine susţinerile apărării”, iar Mihai Aurelian Szanto, Atilla Csaba Pantics şi Levente Pantics nu pot invoca “naivitatea şi convingerea sinceră a participării într-un film, în contextul în care toată modalitatea de desfăşurare a filmării “le putea crea măcar suspiciuni asupra naturii reale a acesteia”.

Magistratul menţionează că aceştia au acceptat cu uşurinţă „rolurile atribuite”, deşi nu sunt actori, şi nu au discutat sau întrebat despre vreun contract care să consemneze derularea evenimentelor nici atunci când li s-a cerut să poarte cagule, să vorbească într-un anumit limbaj şi să prezente „arme adevărate”.

Această derulare de scene ar fi trebuit să atragă atenţia oricărei persoane „cu un grad normal de instrucţie” asupra consecinţelor, în condiţiile în care în film se vorbeşte despre trafic de arme, iar complicii jurnaliştilor de la Sky News spuneau „că sunt dispuşi contra unor sume de bani să vândă arme oricui plăteşte, inclusiv teroriştilor”.

Mai mult, magistratul arată că nici după ce postul de televiziune britanic Sky News a prezentat reportajul, din care puteau înţelege că armele de vânătoare pe care le-au filmat au fost prezentate ca arme de război, cei trei complici nu i-au denunţat pe jurnaliştii britanici.

Securitatea națională, pusă în pericol

Magistratul a arătat că datele şi informaţiile comunicate verbal şi surprinse în materialul video al postului britanic de televiziune, care  au fost răspândite prin intermediul a numeroase alte posturi de televiziune, inclusiv în mediul virtual, ştiind că persoanele care apăreau nu erau traficanţi de arme, ci doar vânători, iar armele manipulate şi prezentate de aceştia erau arme de vânătoare deţinute legal, „au pus în pericol securitatea naţională”.

Instanţa a apreciat că „toate aceste acţiuni pe teritoriul României sunt de natură a afecta securitatea naţională a statului prin inducerea în eroare a autorităţilor europene, a populaţiei largi din Europa şi din România cu privire la posibilitatea autorităţilor de stat române de a gestiona contrabanda cu armament provenit din zone de conflict vecine statului român, de natură a aproviziona cu armament de război deosebit de periculos grupări teroriste din vestul Europei sau alte zone de conflict”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net