El conducea rețeaua de permise auto false din Suceava. Suma fabuloasă strânsă de Comisarul Obreja din şpăgi

comisarul_copy.jpg

Comisarul Radu Obreja, liderul grupării de şpăgari
Foto: monitorulsv.ro
Citeste tot despre: 

Uzină de făcut bani! Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, reţeaua ilegală din Suceava, care vindea permise auto pe bandă rulantă, era condusă de comisarul Radu Obreja, fost şef al Serviciului de Permise şi Înmatriculări. Angajatul statului ar fi reuşit să agonisească din şpăgi fabuloasa sumă de 600.000 de euro.

Dosarul grupului infracţional din Suceava, care oferea permise de conducere în schimbul a mii de euro, pare scenariul unui film despre mafioţi. Şeful reţelei era Radu Obreja, care a condus Serviciul de Înmatriculări şi Permise Auto Suceava între 2017 şi 2019. În casa acestuia, oamenii legii ar fi găsit, după percheziţii, 60.000 de lei, iar în portbagajul maşinii - 50.000 de euro, scrie adevarul.ro

Şi 20.000 de euro într-o singură zi

În casa unui alt inculpat din dosar, Radu Popovici, instructor auto, poliţiştii ar fi descoperit nu mai puţin de 500.000 de euro. Anchetatorii susţin că suma fabuloasă i-ar aparţine, de fapt, tot lui Obreja, potrivit monitorulsv.ro.

Apoi, în locuinţa inculpatului Gheorghe Ionel Perijoc, angajat al Serviciului de Înmatriculări şi Permise, anchetatorii ar fi găsit 240.000 de euro.

bdddani_copy.jpg

Aşa arată o parte din „tezaurul” descoperit de anchetatori la percheziţii

Cel mai „sărac” pare a fi inculpatul Cristian Blîndu, examinator auto. În locuinţa acestuia, oamenii legii ar fi descoperit “doar” 20.000 de euro, iar în casa mamei sale -  80.000 de euro.

Într-un comunicat transmis de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) se arată că Radu Obreja, capul grupului infracţional, putea să încaseze cu titlu de mită şi 20.000 de euro într-o singură zi. Banii nu erau păstraţi însă de comisar, care îi dădea unei persoane de încredere, ca să-i „albească”. 

Permisul auto, între 300 şi 6.000 de euro

DNA a făcut joi peste 60 de percheziţii în Suceava, Bacău, Botoşani şi Bistriţa-Năsăud, în trei dosare conectate între ele.

În cele trei cauze sunt anchetaţi angajaţi ai Serviciului de Permise Suceava, salariaţi de la Registrul Auto Român Suceava şi instructori auto sau administratori ai şcolilor de şoferi.

Totodată, este anchetat şi un ofiţer de la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA). Anchetatorii dezvăluie că la Suceava funcţiona o adevărată reţea de fraudare a examenelor pentru obţinerea permiselor de conducere, în schimbul unor uriaşe sume de bani.

bani_copy.jpg

Aşa arată o parte din „tezaurul” descoperit de anchetatori la percheziţii

Carnetul de şofer costa între 300 şi 6.000 de euro. Apoi, cei care voiau să „sară rândul” la Registrul Auto Român (RAR), pentru a-şi înmatricula maşinile, plăteau şi 1.000 de euro şpagă. 

Reţeaua ar fi beneficiat de protecţia lui Mihail Martin, ofiţer DGA. Potrivit procurorilor DNA, Martin le furniza informaţii secrete membrilor din reţea, ca să-i ajute să scape de anchetele care îi vizau. Pentru loialitatea sa, ofiţerul DGA ar fi primit de la Obreja o maşină de teren. Vineri, 14 membri ai reţelei au fost arestaţi pentru 30 de zile. 

Loading...