Coloane de TIR-uri s-au format la Nădlac II. Se aşteaptă 4 ore

Punctele de trecere a frontierei cu Ungaria sunt din nou aglomerate pe arterele de ieşire dedicate camioanelor. În această dimineață (16 aprilie), s-a format o coloană de circa 8 km la Nădlac II.

Coloanele de camione s-au format duminică seară (15 aprilie), înainte de ridicarea interdicţiei de acces în Ungaria pentru traficul greu, care se aplică în fiecare weekend, respectiv de sâmbătă ora 23,00, până duminică ora 23,00 (ora României), scrie news.ro.

La Nădlac II, cel mai mare punct de trecere a frontierei pe cale rutieră din ţară, în această dimineaţă (16 aprilie) coloana a ajuns la peste 8 km. Camioanele staţionează pe banda de urgenţă a autostrăzii, iar timpii de aşteptare pentru control pe cele cinci artere deschise traficului greu este de peste patru ore, conform Poliţiei de Frontieră Arad.

La Vărşand, tot în judeţul Arad, se aşteaptă cel puţin o oră şi jumătate, şi se lucrează pe două artere de ieşire pentru camioane, iar la Borş, în Bihor, se aşteaptă o oră, aici controlul fiind făcut pe trei artere. La Petea, în Satu Mare, e deschisă o arteră pentru traficul greu, pe sensul de ieşire din România, iar timpul de aşteptare este de aproximativ două ore, scrie news.ro.

Traficul greu ar urma să revină la valori normale până luni seară (16 aprilie), cu excepţia punctului Nădlac II, unde din cauza numărului mare de automarfare coloana ar putea să dispară abia marţi (17 aprilie).

Circulaţia pe arterele dedicate autoturismelor şi autocarelor nu este afectată şi nu se înregistrează timpi de aşteptare mai mari de 15 minute.

loading...
Loading...