Clinici suspendate? Ce se întâmplă de fapt la cabinetele închise din cauza lui Matteo Politi

Ultima actualizare:

    La Euromedical Clinic se lucra intens la clinica  de stomatologie
La Euromedical Clinic se lucra intens la clinica de stomatologie

”Faptele de arme” ale falsului doctor Matteo Politi au dus la controale fără precedent ale Ministerului Sănătăţii în rândul cabinetelor care efectuează intervenţii de chirurgie plastică. Reporterii Click! au fost să vadă la faţa locului ce se întâmplă în clinicile “pedepsite” deja.

Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti a verificat 10 unităţi sanitare private, ca urmare a dezvăluirilor apărute în presă privind activitatea falsului medic Matteo Politi cunoscut şi ca Matthew Mode. Cabinetele au mai fost alese şi pe baza denunţurilor făcute la numărul de telefon pus special la dispoziţie. ”Inspectorii DSPMB au decis închiderea uneia dintre aceste clinici medicale, au emis decizii de suspendare a activităţii pentru alte 3 clinici medicale şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 72.200 de lei” anunţa, luni, Ministerul Sănătăţii.


    “Suntem practic închişi”,  ne-a spus reprezentanta  Prestige Private Aestethics
“Suntem practic închişi”, ne-a spus reprezentanta Prestige Private Aestethics

Pe str. Opanez, la nr. 12, la etajul 1 al unui imobil de sticlă se află clinica Prestige Private Aestethics a cărei activitate ar fi trebuit suspendată. Intrăm ca în brânză, nu ne opreşte nimeni şi la un moment dat, tot cotrobăind pe holuri, dăm nas în nas cu administratorul firmei, Gabriela Rotaru. “După cum vedeţi nu lucrăm, suntem practic închişi. Acest scandal ne-a afectat ca imagine şi încă nu ştim cum o să reacţionăm, dacă o să acţionăm împotriva medicului sau nu. Încercăm să ne revenim”, ne-a spus vădit dezamăgită reprezentanta firmei.

O altă instituţie medicală a cărei activitate ar fi trebuit suspendată este pe Intrarea Nopţii nr 5. La această adresă, la doi paşi de Piaţa Victoriei, figurează mai multe clinici: pe poartă scrie Smile Factory, pe clădirea din curte Euromedical Clinic şi Dental Group. Poarta este deschisă, lumea intră şi iese, aşa că încercăm să aflăm părerea unui salariat despre Matteo Politi şi decizia de suspendare. ”Noi lucrăm ca şi cabinet stomatologic, nu am primit nimic care să afecteze activitatea acestuia”, este răspunsul tranşant de la o salariată care refuză să-şi spună numele şi ne pofteşte afară.

“Suntem practic închişi”,  ne-a spus reprezentanta  Prestige Private Aestethics
“Suntem practic închişi”, ne-a spus reprezentanta Prestige Private Aestethics

Pe “lista neagră” a ministerului se află şi o clinică stomatologică din Mall Băneasa. Reporterii Click! au mers şi aici şi au descoperit că la German Dentist e “pus lacătul”. Dr. Bäder nu era “acasă”, dar avocata lui, Marcela Mitucă ne-a precizat: “cabinetul poate funcţiona până în data de 1 martie, iar până atunci trebuie să remedieze mai multe probleme. Aici nu s-au făcut niciodată intervenţii estetice şi nici nu am avut de-a face cu italianul impostor”. Ministrul Sănătăţii a avut un mesaj pentru clinicile a căror activitate a fost suspendată sau închisă şi decid să-şi continue activitatea. “Dacă cineva înţelege să nu respecte ceea ce statul român face, atunci există şi alte mijloace, în speţă plângere penală”, a ameninţat ieri, ministrul Pintea.

În 8 februarie, italianul Matteo Politi, acuzat că a efectuat intervenţii de chirurgie plastică în mai multe clinici private fără a avea studii de specialitate şi drept de liberă practică în România, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Falsul medic e închis acum în arestul Secţiei 4.

Scandalul diplomelor false se extinde şi la Facultatea de Construcţii

Cabinetul stomatologic  din Mall Băneasa are  termen până la 1  martie să remedieze  anumite deficienţe
Cabinetul stomatologic din Mall Băneasa are termen până la 1 martie să remedieze anumite deficienţe

Situaţia scandaloasă a falsurilor din România continuă. După medici, voluntari medicali şi fizicieni, a venit rândul inginerilor. Facultatea de Geodezie a Universităţii de Construcţii din Bucureşti a trimis în câmpul muncii 30 de falşi ingineri. Un scenariu care ar fi fost pus la punct, timp de 15 ani, de către secretara-şefă a Facultăţii de Geodezie din cadrul Universităţii de Construcţii. Secretara-şefă ar fi luat mită pentru asta şi ar fi furat şi din banii alocaţi burselor sociale, scrie a1.ro. Rectoratul a depus o plângere la Secţia 7 Poliţie. Femeia a demisionat, dar nu este urmărită penal. Ancheta este din vara anului trecut. Un fost student al Facultăţii ar fi aflat, întâmplător, că este trecut pe lista celor care beneficiau de bursa socială. Şi a făcut o sesizare la Rectorat. De aici, rectorul a dispus un audit şi a verificat toate diplomele emise de cele 7 facultăţi ale Universităţii din 2001 până în prezent.

Verificări și la școlile postliceale sanitare

Inspectoratul Şcolar Buzău face controale în toate şcolile postliceale sanitare din judeţ, la solicitarea Ministerului Educaţiei. Printre altele, inspectorii verifică diplomele absolvenţilor şi stagiile de practică, verificările venind în plin scandal al diplomelor false de Medicină, scrie news.ro. “Vom verifica evidenţa actelor de studii eliberate începând din 2016 şi conformitatea cu cataloagele şi registrele matricole. Aceste verificări le facem în baza unei adrese din partea Corpului de Control”, a declarat inspectorul general adjunct al ISJ Buzău Nela Wamsiedel. În judeţul Buzău sunt autorizate să funcţioneze şase unităţi postliceale cu profil sanitar.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net