Click! îți spune unde îți poți distra copilul de 1 Iunie

Ultima actualizare:

    ”Parada micilor bicicliști” dim Piața Constituției din București, este unul dintre evenimentele cele mai așteptate ale zilei de 1 Iunie
”Parada micilor bicicliști” dim Piața Constituției din București, este unul dintre evenimentele cele mai așteptate ale zilei de 1 Iunie

Toți am fost copii și pentru toți ziua de 1 Iunie a fost ceva special, fie că părinții au avut bani sau nu. De la un capăt la altul al țării toată lumea ține cont de această zi, indiferent de vremi sau vremuri. Ca de obicei, epicentrul ”cutremurului” distracției va fi în București, iar Click! încearcă să fie ghid în avalanșa de oferte

Parada micilor bicicliști

"De ziua lor, copiii de toate vârstele află totul despre mersul pe bicicletă la PARADA MICILOR BICICLIȘTI”. Este sloganul sub care se va desfășura, vineri 1 Iunie, începând cu ora 10, timp de 4 ore pe Bdul Unirii, între Piața Constituției și Piața Unirii, o defilare a copiiilor pasionați de sportul pe două roți.

Singuri sau în echipă cu adulții, vor participa la jocurile organizate pentru fiecare categorie de vârstă, indiferent de tipul de bicicleta folosit.La ora 12:30 va avea loc PARADA pe biciclete, pe Bdul Unirii, între Piața Constituției și Piața Unirii

Se lansează Linia Turistică a RATB

De la 1 Iunie, pe traseul Piața Presei Libere-Arcul de Triumf-Șos Kiseleff-Piața Victoriei-Calea Victoriei-Palatul Parlamentului-Piața Unirii-Piața Universității-Muzeul Satului-Piața Presei va începe să circule linia turistică a RATB. Cardul de călătorie poate fi achiziționat direct din cele patru autobuze supraetajate care vor deserve linia. Prețurile sunt 25 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copiii cu vârsta între 7 și 14 ani. Programul de circulație este între orele 10.00-21.00.


    Copiii vor putea învăța la Muzeul Satului din București, meșteșuguri pe care până acum le-au văzut doar în filme
Copiii vor putea învăța la Muzeul Satului din București, meșteșuguri pe care până acum le-au văzut doar în filme

1 Iunie la Muzeul Satului

"Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti" vă invită, în perioada 1-3 iunie 2018, la o serie de evenimente dedicate celor mici, dar și celor mari. Concursul „De-a bușilea prin muzeu" va avea loc pe 1 Iunie, pe Pajiştea Moişeni, în apropierea intrării principale în muzeu. Înscrierile vor începe de la ora 10.00. Micuţii vor trebui să parcurgă o distanţă de cinci metri şi concursul se va desfăşura în etape, cu câte cinci bebeluşi pentru fiecare repriză. Câştigătorul este cel care atinge cel mai repede linia de sosire, iar câştigătorul final se stabileşte după încheierea tuturor reprizelor conform timpului de parcurgere al distanței. Cu sprijinul Aqua Carpatica, toți copiii vor câștiga o jucărie de pluș, iar Premiul cel mare va fi un sistem de purtare cu motive tradiționale de la Casa Zamfirei. Totodată, pe parcursul celor trei zile de eveniment vor fi ateliere de desen, modelaj în lut și păpuși, „Târgul copiilor" – târg de jucării, carte pentru copii și dulciuri de sezon, precum și expoziția fotografei Cristina Nichituș Roncea, „Chipuri de copii în Țara Minunilor"", anunţă organizatorii.

Teatrul Țăndărică, în stradă

Teatrul Țăndărică a început stagiunea de vară, cu un festival la care sunt invitate și trupe cu același profil din țară. Până pe 3 iunie, spectacolele se vor ține în Parcul Sebastian din sectorul 5 și la sediul permanent al Teatrului Țăndărică. Vor fi șase zile cu spectacole invitate din țară și din strănătate, ateliere de jocuri teatrale și construcție de marionete. De asemenea, la workshop-ul interactiv ”Micul prinț – o întâmplare”, copiii vor parcurge o serie de ateliere de lucru cu marioneta căreia îi vor putea da viață prin senzori ce le permit accesul in lumea 3D.

Biletele pentru spectacolele de la Teatrul Itinerant Țăndărică pot fi achiziționate doar de la casa de bilete din Parcul Sebastian. Informațiii despre program și tariful biletelor, pe teatrultandarica.ro.

1 iunie cu cărți la BookFest

De 1 iunie, Editura Litera pregătește suprize și evenimente pentru cei mai mici dintre cititori, la Bookfest, Romexpo, în Pavilionul B2. Întreaga zi, toate cărțile pentru copii vor beneficia de reducere de 30 la sută. În intervalul 11.00 – 18.00, copiii vor putea participa la ateliere de colorat din cărțile Disney, într-un spațiu special.Tot la standul Litera, se va desfășura și o tombolă cu premii pentru copii.

Petrecere cu zâne la Grădina Botanică

Jocuri în aer liber, karaoke, face painting, căutare de comori, atelierul Micul Botanist sunt câteva dintre distracțiile care vă așteaptă pe 1 iunie la Grădina Botanică din București (Șos Cotroceni 32). Pentru a participa la acest eveniment, trebuie să plătiți biletul de acces în Grădina Botanică adică 7 lei pentru adulți, 5 lei pentru copii.

1 iunie la înălțime, pe aerodrom

Curtea Veche Publishing te invită pe 1 iunie 2018 la o lansare spectaculoasă a uneia dintre cele mai frumoase povești despre implinirea dorințelor: “Iacarii acrobați – Povestea unui vis” de Alina Baltac, cu ilustratii de Yanna Zosmer. Lansarea va avea loc  pe Aerodromul Bănești Prahova, de la ora 17:00. Participanții vor putea asista cu această ocazie la un show aviatic. Intrarea la eveniment este liberă.

1 iunie la Miramagica

În Parcul de Distracții Miramagica din Parcul Herăstrău ziua de 1 iunie va fi sărbătorită cu un concert Antonia. Startul distracției se dă la ora 18.30. Cei prezenți vor putea participa la o adevărată petrecere în aer liber, vor avea la dispoziție candy bar, vată de zahăr, înghețată, roata Miramagica, mașinuțe și bărcuțe tamponabile, salteaua elastică, trenulețul Funny Express, caruselul Tornado sunt câteva dintre distracțiile care îi așteaptă pe cei care vor veni la acest parc de distracții.

1 iunie cu Radio Itsy Bitsy

Cea mai mare desfășurare de forțe pentru ziua de 1 iunie este a celor de la Radio Itsy Bitsy. Cei cărora le datorăm faptul că 1 iunie a devenit zi liberă legală! Față de petrecerea de anul trecut, 1 iunie 2018 este ceva și mai și! De la 8 dimineața și până la 8 seara, în București, Parcul Al. Ioan Cuza (fostul IOR) se transformă într-un tărâm al copilăriei. Sunt atât de multe evenimente, încât nici nu pot să fac o selecție de recomandări. Pe scena din parc vor urca trupe pentru copii prestigioase: Voltaj Academy alături de Călin Goia, Grupul Vocal Liliput, Grupul vocal BimBam, Arpeggio Music School, Trupa Blană Bombă, Contrapunct. Dar și trupele de actori de la Teatrul Țăndărică, Teatrul Ion Creangă și Opera Comică pentru Copii.

1 și 2 iunie – zile dedicate copiilor, la Drumul Taberei

Centrul comercial Drumul Taberelor (str. Brașov 25), organizează o serie de evenimente dedicate zilei de 1 Iunie. Primii 1.000 de copii, cu vârsta cuprinsă între 4 – 14 ani, care locuiesc în cartierul Drumul Taberei, sunt invitaţi să vină cu desenul despre locul preferat din cartier. Între orele 10:00 – 18:00, în centrul comercial vor avea loc activităţi dedicate celor mici și mari:

jocurile copilărieiateliere de reciclare creativăspectacole de magiedansuri de breakdancebalet și dans pe role susţinut de elevii Școlii de Dans Dia Dancespectacolul ”Unde a dispărut chitara magică”.


    Muzeul Antipa va putea fi vizitat gratuit de Ziua Copilului
Muzeul Antipa va putea fi vizitat gratuit de Ziua Copilului

Prima TV și Muzeul „Antipa” oferă copiilor intrare liberă la muzeu

Vineri 1 iunie, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Prima TV fac un cadou tuturor copiilor: intrare liberă la muzeu. Astfel, de ziua lor, copiii cu vârste de până la 18 ani vor avea acces gratuit în expoziția permanentă. Muzeul îşi va deschide porţile la ora 10.00, iar până la ora 20:00 cei mici se vor putea distra, dar vor şi învăţa o mulţime de lucruri noi despre animalele din întreaga lume.

În spatele clădirii muzeului vor fi expoziții de animale vii, grupate sub formă de ateliere distractive, de creație și imaginație, laboratoare de știință, spectacole de teatru și muzică, tobogane, baloane și confetti.

Filme gratuite și ateliere la Liberty Center

La Happy Cinema, cinematograful din incinta centrului comercial Liberty Center (Calea Rahovei 238), vor rula producții pentru copii, la care accesul va fi gratuit pentru cei cu vârsta de până la 12 ani. Programul include 5 animații și un documentar, precum „Albinuța Maya” sau „Rață, rață și gâscan”. Pentru adulți, tariful pentru un bilet este de 15 RON, până la ora 17:00, iar după această oră un bilet va costa 22 RON. Pentru producțiile în format 3D, ochelarii reutilizabili pot fi achiziționați la 4 RON perechea.

 Liberty Center găzduiește pe 1 iunie evenimentul „Cea mai mare aventură de colorat”, în cadrul căruia cei mici sunt provocați să coloreze, folosind inclusiv locuri neconvenționale precum „pereții” sau alte suprafețe ale mall-ului. Astfel, etajul 2 al centrului comercial devine locul unei aventuri distractive în București, transformându-se într-un spațiu mare de colorat pentru copii. Aceștia vor putea colora și pe material textil, precum tricouri, pe care le vor primi ulterior drept cadou.

Atelierele se vor desfășura la etajul 2 al centrului comercial, în zona de food court, între orele 14:00-20:00. Detalii suplimentare despre programul de 1 iunie pot fi consultate pe site-ul www.liberty-center.ro. 

Timișoara

Baloane, acadele, photocorner pentru fotografii hazlii, teatru de păpuşi, facepainting, concurs de dans, 1.000 de premii şi multă veselie – acestea sunt surprizele de care vor avea parte copiii, de ziua lor, la Iulius Mall Timişoara.

Anul acesta, Iulius Mall a pregătit nu una, ci două zone speciale cu activităţi cu şi pentru cei mici. Copiii sunt invitaţi vineri, pe 1 Iunie, ora 12.00, în zona Intersport, la un atelier de desen cu cretă colorată, aşa cum le place lor. O oră mai târziu sunt aşteptaţi la photo corner, unde se pot fotografia în cele mai năstruşnice ipostaze, iar imaginile simpatice le vor fi făcute cadou. Tot aici, vor fi premiaţi cu unul dintre multele cadouri pregătite. Astfel, primii 1.000 de clienţi însoţiţi de un copil îşi pot încerca norocul la ruleta magică şi pot câștiga: bilete la Cinema City, îngheţată delicioasă de la Segafredo sau Cremeria Emilia, invitaţii la trambulina Iulius Jump, spinnere de la Energy Games sau praline de la Leonidas.

A doua zonă dedicată princhindeilor va fi în food court. Aici, de la ora 12.00, cei mici au întâlnire cu lumea poveştilor. Marionetele vor istorisi păţaniile din „Muzicanţii din Bremen”.

Brașov

”Festivalul copilariei” are loc în perioada 1-3 iunie, la Superland Braşov, (str. Cristianului nr 7). Complexul de distracții îmbracă haine de sărbătoare pentru a celebra magica copilărie, cu zâmbete colorate. Vor fi trei zile cu facepainting, cu supramarionete din poveștile cu zâne și personaje pe picioroange desprinse din desenele animate. Amfitrioană va fi micuța FIFI care a pregătit un SUPER campionat de joacă și a invitat-o și pe frumoasa Albă ca Zăpada cu cei 7 pitici. Deviza festivalului: ”visele prind viață!”.

Ploiești

Primăria Municipiului Ploiești organizează în perioada 1-3 iunie 2018, în spațiile din fața Palatului Culturii, a Sălii Polivalente și a Palatului Administrativ, un adevărat maraton al divertismentului de bună calitate, pentru copii și adulți. Sub genericul ”Magie, Feerie și Povești” vor fi momente cultural – artistice și concursuri atractive, manifestări organizate special pentru ploieștenii mici și mari, în cadrul evenimentului de tradiție ”Zilele Orașului Ploiești”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net