Circa 200 de deţinuţi ar putea fi eliberaţi la intrarea în vigoare a noului Cod penal

Ultima actualizare:

Ministerul Justiţiei arată că la nivelul tuturor penitenciarelor s-au constituit şi funcţionează comisii mixte, formate din judecători, procurori şi personal administrativ, care au rolul de a evalua incidenţa legii penale mai favorabile în cazul tuturor persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate, din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale.

Potrivit legii, explică ministerul, modificarea unei pedepse ori a unei măsuri educative definitiv aplicate reprezintă atributul exclusiv al instanţei de judecată, comisiile având "doar dreptul de a sesiza instanţele competente, în situaţiile în care apreciază că se impune modificarea sancţiunii, ca urmare a succesiunii în timp a legilor penale".

Până la 10 ianuarie, comisiile au analizat situaţia a aproximativ 24.000 de deţinuţi din totalul celor 30.680 aflaţi în închisorile din România.

"În urma acestei analize parţiale, s-a constatat că într-un număr de aproximativ 150 de cazuri se impune sesizarea instanţelor de judecată, pentru ca acestea să se pronunţe asupra eventualei încetări a executării pedepsei la data intrării în vigoare a Noului Cod penal sau în imediata apropiere a acestei date. Facem precizarea că cele mai multe astfel de cazuri sunt reprezentate fie de fapte săvârşite în timpul minorităţii, fie de condamnări aflate în ultima perioadă de executare", arată ministerul.

În acelaşi context, ministerul precizează că impactul imediat al intrării în vigoare a noului Cod penal asupra deţinuţilor "se estimează a fi de ordinul a 200, sub rezervele menţionate, în sensul că evaluarea nu este finalizată, iar hotărârea în fiecare caz în parte va aparţine exclusiv instanţei de judecată".

Noul Cod penal va intra în vigoare la 1 februarie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net