Cioabă, înmormântat în sicriu adus din America

Cu lacrimi în ochi, supuşii lui Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, îşi aşteptau ieri conducătorul acasă. Din cauza formalităţilor greoaie, trupul bulibaşei va fi adus în ţară abia astăzi, cu prima cursă de linie dinspre Turcia. De la Bucureşti, sicriul va fi preluat de familie.

Altădată deschise, majoritatea porţilor de la casele impunătoare ale romilor au fost luni închise, inclusiv cele ale vilei de pe Şoseaua Alba Iulia în care a locuit Florin Cioabă. Pe Tănase Mihuţescu (56 de ani), văr primar cu Florin Cioabă, l-am întâlnit în poarta casei.

Încă nu-i vine să creadă că nu mai e, îl aşteaptă şi acum să apară pe stradă şi să-l strige, aşa cum obişnuia: „Ce faci, măi Sâcule?".

Acum, se pregăteşte de înmormântare. „Sunt pregătiri normale, din tradiţiile noastre. La priveghi se va face un foc mare, se va sta acolo, se va povesti ce a făcut, şi bune şi rele. Focul se face chiar la el acasă, în curte, majoritatea stau la foc şi câţiva stau pe lângă mort, să-l păzească, că aşa e tradiţia la noi, se păzeşte mortul 3 zile şi de bărbaţi şi de femei şi de copii, şi români şi ţigani, şi prieteni şi fraţi şi surori", adaugă Tănase Mihuţescu.

Regele romilor îşi va dormi somnul de veci într-un sicriu special.

„Este un sicriu adus din America, pentru că noi avem oameni şi în America, sora lui este nora mea care se află în California. Ea i-a trimis un sicriu cu instalaţie frigorifică, costă 11.000 şi ceva de dolari. E fără aur, că noi avem aur peste tot, nu trebuie să-l aruncăm oriunde. Nu e vorba de sicriu de aur", povesteşte Iulian Rădulescu, împăratul romilor.

Potrivit acestuia, Cioabă va fi privegheat acasă, nu la vreo capelă sau la vreo biserică. Florin Cioabă va fi înmormântat între-un cavou, la fel ca şi ceilalţi membri ai familiei sale, în cimitirul municipal din Sibiu.

„Se va aduce un car alegoric pentru înmormântare, îl va duce la cimitir. După ce va fi înmormântat la cimitir, se va trage ultima lespede de marmură peste el, apoi se vor duce undeva la un restaurant, unde se va face o pomană", mai spune împăratul Iulian.

"Sora lui, care e nora mea, stă în California şi i-a trimis sicriul"

Iulian Rădulescu,  autointitulat împăratul romilor



"Se face un foc chiar la el în curte. Stăm în jurul focului şi povestim despre ce a făcut, şi bune şi rele"

Tănase Mihuţescu,  vărul lui Florin Cioabă

«Spitalul a umflat nota de plată. Au vrut să ne fure»

Ieri, a fost clarificată şi problema sumei pe care o au de achitat rudele pentru spitalizare: 42.000 de dolari, pentru ambele spitale în care a fost internat Cioabă şi pentru operaţie.

Familia a cerut sprijin Secţiei consulare a Ambasadei României în Turcia, pentru a verifica să nu fie „umflate" costurile trecute în factura de spitalizare, pentru că iniţial s-a vehiculat suma de 350.000 de dolari.

CLIIMA20130819_0186_1.jpg

«Spitalul a umflat nota de plată. Au vrut să ne fure»

După ce vor fi finalizate actele, familia ar vrea ca sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă să fie transportat în ţară, în cel mai scurt timp posibil. „Eu am trimis de aici să plătească totul, că la urmă eu îi dau în judecată. Noi nu apelăm la Guvernul României pentru bani, am apelat la Guvernul şi la Preşedinţia României pentru a interveni să aducem de acolo decedatul, să-l aducem pe banii noştri, că era foarte greu de transportat de acolo încoace.

Medicul nostru care a fost acolo a spus să nu-l opereze nimeni până nu îşi revine, ei nu au ascultat, l-au luat de la spital, l-au dus la alt spital şi acolo au făcut ce au crezut ei, şi atunci noi am spus că îi dăm în judecată. Nu avem nevoie de ajutorul nimănui, dar nici să ne jecmănească cineva, pentru că avem contabili buni acolo, avem medici", a mai spus Iulian Rădulescu.

Poliţiştii şi jandarmii, măsuri sporite de securitate

CLIIMA20130819_0182_1.jpg

Florin Cioabă, 58 de ani, a murit duminică dimineaţă într-un spital din Antalya, după ce a făcut mai multe infarcturi. Medicii l-au operat vineri seara, dar inima artificială montată nu a funcţionat (Fotografii: Mediafax/Ramona Găină)


Câteva zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi în această săptămână la Sibiu, pentru a lua parte la funeraliile lui Florin Cioabă. Poliţiştii sunt pregătiţi să iasă la datorie, imediat ce trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă va fi în drum spre Sibiu.

„În momentul în care se va şti cu exactitate data şi ora aducerii în municipiul Sibiu a trupului neînsufleţit al regelui Florin Cioabă, IPJ Sibiu va lua măsurile necesare pentru asigurarea unui trafic fluent şi pentru asigurarea şi menţinerea liniştii şi ordinii publice în zonă, măsuri care vor fi menţinute şi pe perioada înmormântării, iar în funcţie de numărul persoanelor care vor participa la înmormântare se vor adapta şi dispozitivele de poliţie", spune Anca Bloanca, de la Biroul de presă al IPJ Sibiu.

Şi jandarmii sunt pregătiţi să intervină. „Ca urmare a prezenţei numeroase la acest eveniment funebru, jandarmeria sibiană va destina mai multe echipaje de ordine şi siguranţă publică în zona locurilor de desfăşurare a ceremonialului religios de pomenire şi de înmormântare", spune Alexandru Costea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.


Loading...