Cine este cea de-a 60-a victimă de la Colectiv. Tânărul era din Sinaia

Ultima actualizare:

    Alexandru Hogea avea 19 ani şi era student la Facultatea de Automaticăfoto: arhiva personală
Alexandru Hogea avea 19 ani şi era student la Facultatea de Automaticăfoto: arhiva personală

Pe lista celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul din clubul Colectiv a fost trecut duminică şi numele lui Alexandru Hogea. Tânărul avea 19 ani şi era internat într-o clinică din Viena. În urma tragediei, el a suferit arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului.

Alexandru Hogea, rănit în incendiul de la Colectiv fusese transferat în urmă cu două săptămâni în Austria, cu o aeronavă a Inspectoratului General de Aviaţie. Atunci, părinţii tânărului au ajuns cu o cursă de linie la Bruxelles, acolo unde li se spusese de la Spitalul Universitar că va fi dus fiul lor, ulterior aflând că el a fost transportat la clinica AKH din Viena. După toată această confuzie, oamenii au ajuns tot cu o cursă de linie în Austria, acolo unde duminică dimineaţa organismul fiului lor nu a putut să mai lupte.

Alexandru Hogea avea 19 ani şi era din Sinaia, unde a învăţat la Colegiului ”Mihail Cantacuzino”. Tânărul era student în Capitală, la Facultatea de Automatică de la Universitatea Bucureşti.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar în drum spre spital a mai murit o persoană. În trei săptămâni de la tragedie au decedat alte 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, sâmbătă, la 60. Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 40 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă 11 au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia, unul în Franța, unul în Austria și doi în Germania. În spitalele din Bucureşti mai sunt internate 40 de persoane rănite în incendiul din Colectiv, dintre 10 în stare critică sau gravă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net