Cinci tipuri de sunete care nu te lasă să te odihnești în vacanță. Marian Godină: ”Dacă peretele e din rigips, noaptea albă e garantată”

fata-pat-vedere-mare.jpg

fata, pat hotel, camera hotel
Unii nu se pot odihni din cauza zgomotelor vecinilor
FOTO: Unsplash.com

Click desktop articole 300x250 p1

Click desktop articole 300x250 p2

Suntem în plin sezon al concediior, iar unitățile de cazare din zonele turistice încep deja să nu mai aibă locuri. Astfel, mulți alegem cam ce mai prindem și nici prin cap nu ne trece să întrebăm dacă pereții sunt antifonați, ori dacă în camerele alăturate sunt cazate familii care au copii. Așadar, de multe ori, ne întoarcem din vacanță mai obosiți decât am plecat din cauza inconfortului fonic.

Celebrul polițist Marian Godină a făcut un top al zgomotelor care nu te lasă să te odihnești în vacanță. Printre acestea se află sforăitul, sexul și plescăitul de șlapi ieftini pe plafon, postării de pe blogul său.

 

Cinci zgomote care îți perturbă vacanța

Marian Godină spune că, în funcție de norocul pe care îl ai și de izolarea fonică a pereților unității de cazare, somnul îți poate fi perturbat de următoarele activități ale colocatarilor: sforăit, sex, mutatul mobilei, saritul copiilor pe plafon și plescaitul șlapilor ieftini. 

 

1.Sforăitul. ”Poți avea ghinionul ca persoana care doarme perete în perete cu tine să fie una care sforăie atât de tare încât vibrațiile să treacă cu ușurință prin zidul de cărămidă și să nu te lase să dormi. Dacă peretele e din rigips, noaptea albă e garantată. Partea proastă în acest caz e că, deși sforăitul se oprește, vei sta atent să auzi când reîncepe, lucru care nu te va lăsa să adormi”, scrie Marian Godină pe blogul său.

 

2.Sexul.  ”Sunetele provenite din acest tip de activitate vor putea fi confundate ușor, la început, cu lovirile sau alte violențe, iar primul instinct va fi să sunați la 112. Abia după ce veți asculta cu mai multă atenție vă veți da seama că nu o bate.  Acest tip de sunete apare întotdeauna înaintea sforăitului.

Activitatea poate fi confundată cu alergatul în șlapi transpirați sau cu mâncatul pepenilor de Dăbuleni în goană”,arată Marian Godină.

 

3.Mutatul mobilei. ”Pentru acest tip de activitate nu am găsit încă nicio explicație logică, dar știu că zgomotele apar după două dimineața. Din motive nedescoperite încă de cercetătorii englezi, unul dintre cei doi parteneri vine cu ideea de a redecora încăperea. Astfel, se vor auzi sunete de dulap târât pe parchet, mese răsturnate, șifoniere mutate pe role dintr-un colț în altul etc. Zgomotele vor dispărea la fel de brusc cum au apărut.

La acest tip de activitate, sunetele sunt propagate direct prin structura de rezistență a clădirii, astfel că nu contează deloc izolarea fonică a pereților”, mai scrie celebrul polițist.

 

4.Sărituri de copil pe plafon.  ”Avantajul acestui tip de zgomote este că apare de cele mai multe ori ziua și, spre deosebire de sforăit, mutat de mobilă și sex, care pot veni la pachet, săriturile copiilor elimină celelalte activități”, mai scrie polițistul.

 

5. Plescăit de șlap ieftin. ”Apare de obicei când proprietarul umblă prin cameră în șlapi și are tălpile transpirate. Poate fi ușor confundat cu activitatea de la punctul 2, cu diferența că nu e însoțit de țipete și că au costat doar 18 lei”, arată Marian Godină.

 

Marian Godină a devenit celebru după ce, a atras atenția pe rețelele de socializare asupra corupției din sistemul polițienesc. A scris o carte „Flash-uri din sens opus”, care a avut un real succes.

 

Citește și:
Marian Godină a făcut public salariul pe care îl primește de la poliție

Marian Godină nu mai e polițist rutier!

Click desktop articole 580x400 p1

Loading...

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Citește și

  • marian godina politist iubita

    Marian Godină este foarte activ pe pagina sa de socializare, însă destul de discret în ceea ce priveşte viaţa personală. Toată lumea se întreabă de ceva vreme dacă poliţistul pamfletar are sau nu iubită. Godină a risipit recent misterul, după ce a postat două fotografii cu o tânără superbă.

  • Poliţistul Marian Godină (31 ani) s-a căsătorit religios sâmbătă, 19 mai, cu prietena sa Georgiana Dascălu (25 ani), cu care avea o relaţie de mai mulţi ani. Ceremonia a avut loc la Biserica Sfânta Treime din Scheii Braşovului.

Click desktop articole 580x400 p2

Click desktop articole 300x250 p4

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1

Click desktop articole 300x250 p5

Adevarul