Cei doi inspectori ISU, arestaţi preventiv după tragedia Colectiv

pompieri_colectiv.jpg

inspectori isu arest preventiv contestatie dna
Antoanina Roşu a fost arestat preventiv, deşi iniţial fusese lăsată în arest la domiciliu
foto: Click!

Curtea Militară de Apel București a admis astăzi o contestație a DNA și a decis arestarea preventivă a Antoninei Radu, inspector în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), pusă sub acuzare în cazul incendiului de la club Colectiv. Curtea a hotărât ca și celălalt inspector ISU, George Matei, acuzat în același dosar, să rămână în arest preventiv, scrie Agerpres.

Tibunalul Militar București hotărâse ca inspectorul ISU Antonina Radu să stea în arest la domiciliu. DNA a făcut contestație în acest caz, iar Curtea Militară de Apel București a decis arestarea preventivă a acesteia.

Judecătorii de la Tribunalul Militar București au decis la 10 noiembrie arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui George Matei, inspector în cadrul ISU București, și au respins cererea DNA de arestare preventivă a celui de-al doilea inspector, Antonina Radu, hotărând ca ea să fie cercetată în arest la domiciliu. Cei doi angajați de la ISU, cu gradul de căpitan, sunt acuzați de abuz în serviciu. Procurorii susțin că, în perioada septembrie 2014 - primăvara anului 2015, George Matei și Antonina Radu, în calitate de ofițeri-inspectori în cadrul ISU București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință, nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că SC Colectiv Club SRL București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu. 

Concret, cei doi au permis funcționarea în continuare a societății în condițiile constatate și nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, aducându-se astfel atingere drepturilor și intereselor legitime ale mai multor persoane fizice și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Cei doi au efectuat controale pe platforma fostei fabrici Pionierul, însă nu au raportat despre vreo verificare făcută la clubul Colectiv.  

Loading...

Citește și

  • victime club colectiv

    Din păcate, vineri (13 noiembrie), bilanțul crunt al tragediei de la Colectiv a ajuns la 55 de morți, după ce o tânără transferată la o unitate sanitară din Germania a pierdut lupta pentru viață. Loredana Dărescu a fost transferată la începutul săptămânii, la 10 noiembrie, însă medicii germani nu au mai putut face nimic pentru ea.

  • colectiv

    Vineri (13 noiembrie) bilanțul crunt al tragediei de la Colectiv a ajuns la 55 de morți. O tânără internată într-o clinică din Germania și-a pierdut viața. În prezent, potrivit Ministerului Sănătății, 14 pacienți sunt în continuare în stare gravă sau critică. Totodată, nu au mai fost anunțate alte transferuri la unitățile sanitare de peste hotare.

  • straini decedati in clubul colectiv

    53 de oameni au murit în urma tragediei care a zgudit întreaga Românie. Printre victime, se află şi doi străini decedaţi în incendiul din clubul Colectiv: Ayberk Manci, un turc şi Tullia Ciotola, o italiancă. Cei doi au pierdut lupta cu moartea, deşi medicii au făcut tot ce au putut pentru a-i salva.

  • Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone și cele două angajate din primăria de sector, arestați sâmbătă, vor fi puși în libertate, după ce Curtea de Apel București le-a admis contestațiile.