Ce zice Noul Cod Rutier despre depăşirea bicicliştilor

Ultima actualizare:

    Șoferii trebuie să păstreze o distanță laterală de cel puțin 1,5 metri ca să evite accidentele
Șoferii trebuie să păstreze o distanță laterală de cel puțin 1,5 metri ca să evite accidentele

Bicicliștii au și ei drepturile lor! Chiar dacă este aglomerat, șoferii vior fi obligați să păstreze o distanţă laterală de minimum 1,5 metri faţă de cei care aleg să circule pe două roți.

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care este modificată OUG 195/2005 privind circulaţia pe drumurile publice.

Formularea precedentă, care menţiona doar obligaţia de păstrare a unei „distanţe laterale suficiente“ a fost înlocuită cu menţiunea expresă a distanţei de 1,5 metri.

Bicicliștii ieșeni au cerut în repetate rânduri acest lucru, după ce un instructor de ciclism a fost acroșat de o mașină și a murit luna trecută.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, hotărârea va intra în vigoare imediat după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

Actul normativ impune bicicliştilor şi obligaţii suplimentare.

Astfel, semnalizarea obligatorie pe timp de noapte a bicicletelor nu se va mai rezuma la clasicii „ochi de pisică“, bicicliştii trebuind să monteze elemente sau dispozitive care să asigure vizibilitatea vehiculului în trafic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
bani  foto   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net