Ce tragedie! Bebelușul a murit la naștere, iar mama lui, câteva ore mai târziu. "Medicul mi-a spus doar că îi pare rău"

Ultima actualizare:
Spitalul Județean  din Craiova
Spitalul Județean din Craiova

Episod cumplit la Spitalul de Urgenţă din Craiova! Bebeluşul unei femei în vârstă de 27 ani, asistentă medicală, a murit miercuri în timpul naşterii. La câteva ore după operaţia de cezariană s-a stins şi mama. Conform familiei, sarcina a fost fără probleme, iar naşterea ar fi trebuit să aibă loc pe data de 11 iunie. Cezariana a fost programată însă cu trei săptămâni mai devreme.

Robert şi Georgiana Negrea erau căsătoriţi din 2014, iar când au aflat că vor avea un copil, sufletul le-a fost inundat de fericire. Viitorii părinţi şi-au luat toate măsurile pentru ca sarcina Georgianei, asistentă medicală la Spitalul Orăşenesc Bumbeşti – Jiu (Gorj), să decurgă fără probleme şi au hotărât ca naşterea să aibă loc la Craiova. Medicul ales a fost ginecologul Costin Berceanu. 

Asistenta medicală a făcut toate analizele la timp, arată adevarul.ro. Mai mult, pentru a fi sigură că nu există nici cel mai mic risc, a trimis probele chiar şi în Germania şi în Statele Unite ale Americii. Totul a decurs bine până în ziua naşterii. Potrivit lui Robert, soţul Georgianei, medicul a estimat că naşterea va avea loc pe data de 11 iunie. La ultimul control, pe data de 28 aprilie, medicul ginecolog i-a spus pacientei sale că totul este în regulă şi aşteaptă de la ea un telefon pe data de 18 mai. “Aşa ni s-a spus iniţial. Apoi, pe 18 mai, soţia mea a sunat, cum fusese stabilit, şi a aflat că trebuie să meargă la spital pe 20 mai. Nu ştiu de ce medicul a chemat-o mai devreme pentru a naşte, nu-mi dau seama de ce a programat cezariana mai repede. Sarcina a fost urmărită ca la carte. N-am primit nici o explicaţie, nimic. Medicul mi-a spus doar că îi pare rău”, povesteşte, sfâşiat de durere, Robert Negrea.


    Spitalul Județean  din Craiova
Spitalul Județean din Craiova

Pe data de 20 mai, femeia a ajuns în sala de operaţie. Bebeluşul a murit în timpul naşterii, iar mama  - câteva ore mai târziu. Primele concluzii medicale au arătat că atât fetiţa, cât şi mama acesteia ar fi decedat din aceeaşi cauză: hemoragie pulmonară. “De ce, Doamne? De ce?”, a scris, pe o reţea socială, soţul Georgianei.Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova a sesizat autorităţile, iar poliţiştii din Dolj au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. “În funcţie de rezultatele anchetei şi ale necropsiei, vom lua şi la nivelul spitalului măsurile legale corespunzătoare. Vom sesiza Consiliul Etic şi Colegiul Medicilor, dacă va exista o culpă medicală”, anunţă doctorul Teodor Sas, managerul unităţii medicale din Craiova. Până acum, familia Negrea nu a depus plângere împotriva medicilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net