Ce spune fratele lui Radu Mazăre despre evadarea din închisoare

Ultima actualizare:

    Radu Mazăre va fi adus luni în România sub escortăFoto: Arhivă Click!
Radu Mazăre va fi adus luni în România sub escortăFoto: Arhivă Click!

Fratele lui Radu Mazăre face lumină în urma zvonurilor care au circulat în presă potrivit cărora fostul edil al Constanţei ar fi evadat din închisoarea din Madagascar în care ar fi fost dus în urmă cu doar câteva zile. El a subliniat la un post de televiziune că nici nu poate fi vorba despre aşa ceva, ci totul ar fi plecat de la o simplă procedură de mutare în interiorul aceluiaşi penitenciar.

Mihai Mazăre, fratele fostului primar al Constanței, a declarat, sâmbătă, pentru Antena 3, că Radu Mazăre nu a evadat din închisoarea din Madagascar, ci doar a fost mutat într-o altă zonă a penitenciarului, fiindcă acolo unde stătea inițial "erau niște condiții absolut inumane".  "Este o prostie. E o informație neverificată. Nici nu se pune problema de așa ceva”, a adăugat Mihai Mazăre la Antena 3.

Fratele lui Radu Mazăre a declarat că a vorbit ultima oară cu fostul edil acum două zile, dar că are informații că acesta se află într-o procedură de mutare într-o zonă mai bună a închisorii. „Pot să vă spun că astăzi, la momentul la care noi vorbim, el este într-o procedură de mutare din pușcăria grea în care s-a aflat până acum într-o altă zonă a pușcăriei în care sunt condiții puțin mai bune. Acolo unde stătea el erau niște condiții absolut inumane. Era o cameră de 45 de persoane, fără paturi, fără nicio amenajare, cu o singură toaletă și cu un singur robinet cu apă. A făcut o solicitare către directorul închisorii să fie mutat în condiții mai bune și uite că a reușit”, a spus fratele fostului edil al Constanței.

Ministrul Afacerilor Externe din Madagascar a confirmat informaţia

Ministrul Afacerilor Externe din Madagascar, Naina Andriantsitohaina, a confirmat pentru Libertatea că Radu Mazăre se află în custordia autorităţilor din Masagascar.

Fostul edil al Constanţei urmează să fie adus luni în țară, sub escortă, după ce autoritățile din Madagascar au aprobat extrădarea acestuia. Radu Mazăre a fost arestat pe 8 mai, în madagascar, acolo unde a fugit pe 30 decembrie 2017.

Fostul primar are în România 8 dosare penale, patru trimise în instanță și restul în fază de urmărire penală la procurori. Într-un dosar are decizie definitivă de condamnare. 

Citeşte şi:

Cine e și cum arată iubita lui Radu Mazăre. «Fiecare zi e tristă fără el»

Mărturii incredibile. Cum se comporta Radu Mazăre cu turiștii pe care îi caza în Madagascar

image
image
image
image
image
image
masa de pranz jpeg
ligia deca cozi gradinite de vara inscriere 842028 webp
medic jpg
foto1 viol jpg
ce te impiedica sa ai mai multi bani 1536x864 jpg
bani divort1 jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
legume fructe vitamine naturale jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net