Ce spun politicienii despre moartea lui Vadim Tudor

Ultima actualizare:

    Vadim Tudor a murit luni, 14 septembrie, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei
Vadim Tudor a murit luni, 14 septembrie, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei

Fondatorul PRM Corneliu Vadim Tudor, în vârstă de 65 de ani, a murit, luni, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău.

Ion Iliescu, despre Vadim Tudor: «Şi-a slujit ţara»

Fostul preşedinte Ion Iliescu a scris pe blog că a aflat cu surprindere şi tristeţe vestea încetării din viaţă a lui Corneliu Vadim Tudor, apreciind că acesta a fost “una dintre personalităţile publice care au marcat ultimii 25 de ani, cu bune şi mai puţin bune” şi care “şi-a iubit cu ardoare ţara”.

Ion Iliescu
Ion Iliescu

“Am aflat cu surprindere şi cu tristețe vestea încetării premature din viață a celui care a fost poetul și omul de cultură Corneliu Vadim Tudor, președintele Partidului România Mare. A fost una dintre personalitățile publice care au marcat ultimii 25 de ani, cu bune și cu mai puțin bune. Și-a urmărit consecvent proiectul lui politic, chiar și atunci când, din dorința de a se face înțeles, mesajul lui naționalist era exagerat. Și-a iubit cu ardoare țara, cum puțini pot s-o facă”, a menţionat, luni, Ion Iliescu pe blogul personal.

El a spus despre Corneliu Vadim Tudor că a slujit România şi a sprijinit consensul naţional în probleme esenţiale, precum integrarea în UE şi aderarea la NATO.

Gheorghe Funar: «Mai era nevoie de el»

Fostul secretar general al PRM Gheorghe Funar a declarat, luni, pentru Mediafax, că regretă decesul lui Corneliu Vadim Tudor, adăugând că mai era nevoie de acesta “pe scena politică românească şi în bătălia pentru refacerea României Mari, pentru reîntregirea teritoriilor naţionale”.

Gheorghe Funar
Gheorghe Funar

Gheorghe Funar a spus că Vadim Tudor a fost “un mare patriot, un luptător pentru neam și țară, un om în care mulți români și-au pus nădejdea”.

“Îmi pare foarte rău că s-a prăpădit atât de repede Corneliu Vadim Tudor, mai era nevoie de el pe scena politică românească și în bătălia pentru refacerea României Mari, pentru reîntregirea teritoriilor naționale. Trăgeam nădejdea că puteam să ne batem împreună cu foarte mulți patrioți din țară, din Republica Moldova și cu românii împrăștiați pe glob, pentru ca, în următorii trei ani, să reușim să refacem România Mare. E păcat că a plecat atât de devreme dintre noi, a fost un mare patriot, un luptător pentru neam și țară, un om în care mulți români și-au pus nădejdea", a spus Funar.

Potrivit acestuia, Vadim Tudor a fost, de asemenea, un om de mare cultură, un orator desăvârșit, un scriitor deosebit de prolific, conducător de ziare și reviste, un mare publicist.

Lucian Bolcaş:  «Pierd o parte din viaţa mea»

Fostul vicepreşedinte PRM Lucian Bolcaş a declarat luni, pentru Mediafax, că este “profund tulburat” de vestea morţii lui Corneliu Vadim Tudor, simţind că a pierdut “o parte din viaţa sa”, având în vedere multele amintiri care îi leagă pe cei doi, în ciuda disputelor avute în trecut.

Lucian Bolcaş
Lucian Bolcaş

“Am aflat cu tristeţe de această veste. Sunt profund tulburat de această ştire. Corneliu Vadim Tudor a fost un om care a făcut parte din viaţa mea, e ca şi cum pierd o parte din viaţa mea”, a spus Bolcaş, adăugând că simte tristeţe pentru pierderea unui om alături de care a stat foarte mulţi ani.

“A fost o personalitate complexă şi de el mă leagă multe amintiri, dar acum este o problemă a trecutului”, a adăugat Lucian Bolcaş.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net