Ce simbolizează trecerea pe sub masă în Vinerea Mare

Ultima actualizare:

    în Vinerea Mare, după Prohodul Domnului, preoţii scot epitaful şi înconjoară biserica
în Vinerea Mare, după Prohodul Domnului, preoţii scot epitaful şi înconjoară biserica

Vinerea mare este ziua Răstignirii. Vinerea Paştelui, Vinerea neagră sau Vinerea Seacă este ultima zi de dinaintea Învierii. În această zi Domnul noastru moare pe cruce pentru săscumpărarea neamului omenesc şi scoatea lui din sub robia păcatului.

În această zi Biserica otrodoxă retrăieşte răstignirea şi punerea în mormânt a Fiului Lui Dumnezeu. Vinerea Mare, la fel ca întreaga Evanghelie, este despe dragostea lui Dumnezeu pentru om. Dumnezeu l-a creat pe om din iubire, şi chiar dacă omul de atâtea ori şi-a înşelat dragostea, Dumnezeu niciodată nu a renunţat la Om. Dumnezue nu şi-a părăsit niciodată cununa creaţiei pe care prin suflarea Sa l-a înzestrat cu liber arbitru şi onştiinţă de sine. Cu toată căderea în păcat a protopărinţilor nemului omenesc, Dumnezeu nu ne-a părăsit, ne-a trimis proroci, ne-a trimis învăţători şi judecători prin care şi-a manifestat dragostea faţă de creaţie. Moartea pe cruce a uneia din Persoanele Sfintei Treimi este semnul iubirii supreme a Sfintei Treimi faţă de om. Dumnezeu a fost om ca toţi oamenii în afară de păcat, s-a smerit pe sine şi s-a jertfit pentru a-l scoate pe om din robia morţii şi a păcatului şi a-l pune acolo unde-i este locul. Până la Înviere, creştinii trebuie să fim martori la patimile şi moartea Domnului.

Ce simbolizeaza Sfântul Epitaf cu care se înconjoară biserica în Vinerea Mare

În vinerea mare credincioşii ortodocşi vin la bierică pentru a trece pe sub sfântul Epitaf sau Sfântul Aer. Acesta este scos în mijlocul bisericii la vecernia specială, slujba de seară ţinută în dimineaţa zilei de vineri. Epitaful este o icoană pictată pe pânză reprezentând punerea în mormânt a lui Hristos. După slujba Prohodului Domnului, şi după ce este înconjurat sfântul lăcaş, la intrarea în biserică, oamenii trec din nou pe sub Epitaf, apoi este aşezat pe Sfânta Masă unde va rămâne până la Înălţare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net