Ce este mandatul european de arestare prin care Mario Iorgulescu va fi adus în țară

catuse-puse-la-maini-de-politist.jpg

Mario Iorgulescu ar trebui adus în țară cu cătușe la mâini, având în vedere emiterea mandatului european de arestare
Mario Iorgulescu ar trebui adus în țară cu cătușe la mâini, având în vedere emiterea mandatului european de arestare

Au trecut cinci luni de când Mario Iorgulescu a ucis un om, timp în care s-a bucurat de libertate. Ba chiar a fost lăsat să plece din țară ca să se trateze. Dar iată că tânărul a uitat să revină, astfel că procurorii au anunțat că au emis mandat european de arestare și așteaptă ca polițiștii italieni să-l pună în aplicare. Iată ce este mandatul de arestare european!

Procurorii i-au schimbat încadrarea lui Mario Iorgulescu. Nu mai este acuzat de ucidere din culpă, ci de omor, după ce expertiza a arătat faptul că băiatul de bani gata nu a frânat absolut deloc ca să evite impactul. Ba din contra! A accelerat. Mai mult, era beaț criță și drogat.

Astfel că ieri a fost emis în lipsă pe numele său mandat european de arestare. Ceea ce înseamnă că autoritățile din Italia trebuie să se activeze.

În mod normal, Mario ar trebui să fie spitalizat sub escort și chiar să fie trimis în țară cu cătușe la mâini.

Ce este mandatul european de arestare

Mandatul european de arestare (MEA) constituie o procedură judiciară simplificată de predare transfrontalieră - în scopul urmăririi penale sau executării unei pedepse sau măsuri de siguranță privative de libertate.

Mandatul de arestare emis de autoritatea judiciară a unei țări este valabil pe întregul teritoriu al UE.

Procedura MEA funcționează de la 1 ianuarie 2004 și a înlocuit lungile proceduri de extrădare care existau odinioară între țările UE.

Cum funcționează mandatul de arestare european

Mandatul reprezintă o cerere pe care o face o autoritate judiciară dintr-o țară UE în scopul arestării unei persoane într-o altă țară membră și predării acesteia pentru urmărirea penală sau pentru executarea unei pedepse privative de libertate ori a unui ordin de reținere emis în prima țară.

Mecanismul se bazează pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești. Este operațional în toate țările UE. Acesta funcționează prin contacte directe între autoritățile judiciare.

Atunci când execută un MEA, autoritățile trebuie să respecte drepturile procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate - cum ar fi dreptul la informare, dreptul de a beneficia de serviciile unui avocat și ale unui interpret și dreptul de a beneficia de asistență juridică, astfel cum prevede legea din țara în care a avut loc arestarea.

Prin ce se deosebește MEA de extrădarea obișnuită?

    Termene stricte

  • Țara în care a fost arestată persoana trebuie să ia o decizie definitivă cu privire la executarea mandatului european de arestare în termen de 60 de zile de la data arestării persoanei.
  • Dacă persoana consimte la predarea sa, decizia trebuie să fie luată într-un termen de 10 zile.
  • Persoana căutată trebuie predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate, și cel târziu în termen de 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.
  • Verificarea dublei incriminări nu mai reprezintă o cerință în cazul a 32 de categorii de infracțiuni
  • Pentru 32 de categorii de infracțiuni nu se efectuează nici o verificare a incriminării faptei ca infracțiune în ambele țări. Singura cerință este ca aceasta să fie pasibilă de o pedeapsă maximă de cel puțin trei ani de închisoare în țara emitentă.
  • Pentru celelalte infracțiuni, predarea poate fi condiționată de incriminarea faptei în țara de executare.
  • Deciziile sunt luate exclusiv de autoritățile judiciare, fără implicații politice.

    Predarea cetățenilor

  • Țările UE nu mai pot refuza să își predea propriii cetățeni, cu excepția cazului în care preiau obligațiile legate de executarea pedepsei cu închisoarea de către persoana căutată.
  • Țara care execută MEA poate solicita unele garanții, de exemplu, că:

    - după o anumită perioadă, persoana va avea dreptul să solicite revizuirea pedepsei, în cazul în care pedeapsa aplicată este închisoarea pe viață;

   - persoana căutată poate executa restul de pedeapsă cu închisoarea în țara de executare, în cazul în care este cetățean sau rezident al țării respective.

Număr limitat de motive de refuz al executării

O țară nu poate refuza predarea persoanei căutate decât în cazul în care se aplică unul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz:

Motive obligatorii

– persoana a fost deja judecată pentru aceeași infracțiune (ne bis in idem)

– persoana este minoră (nu a atins vârsta răspunderii penale în țara de executare)

– amnistia (țara de executare ar fi putut să urmărească penal persoana în cauză, însă infracțiunea face obiectul unei amnistii în acea țară).

Motive facultative

– lipsa dublei incriminări pentru alte infracțiuni decât cele 32 menționate la articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru privind MEA

– competența teritorială

– proceduri penale pendinte în țara de executare

– termene de prescripție etc.

În 2017, în medie, persoanele căutate au fost predate: cu consimțământul acestora - în 15 zile, fără consimțământ - în 40 zile.

 

Citește și:

https://www.click.ro/news/national/mario-iorgulescu-acuzat-de-omor-procurorii-au-emis-mandat-de-arestare

https://www.click.ro/news/national/cati-ani-de-puscarie-risca-mario-iorgulescu-procurorii-il-acuza-de-omor

https://www.click.ro/news/national/mario-iorgulescu-agresiv-cu-asistentele-din-spital-era-violent-din-cauza-ca-intrase

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1