Ce ar „pierde” băncile dacă ar accepta conversia creditelor din franci în lei

Ultima actualizare:

    Recordul atins de franc a fost de 4,5817 lei
Recordul atins de franc a fost de 4,5817 lei

Electorată, rescadenţare, reducerea dobânzii cu un procent infim, pe o perioadă la fel de infimă, astea ar fi soluţiile găsite până acum de bănci şi Guvern pentru românii care au credite în franci elveţieni. Praf în ochi, spun aceştia. Datoria lor nu s-ar reduce cu nimic, ar avea de plată aceeaşi sumă colosală. Singura soluţie viabilă este conversia în lei, la un curs acceptabil pentru ambele părţi. Băncile nu sunt de acord, motivând că ar înregistra pierderi. Aşa să fie?

„Pierdere”, potrivit DEX, înseamnă o „pagubă (materială) cu care se soldează o activitate economică; diferența cu care cheltuielile depășesc veniturile”. Pornind de la această definiţie, în cazul băncilor, înţelegem că pierderile ar apărea atunci când recuperează de la client mai puțin decât au împrumutat acestuia. Staţi liniştiţi, n-o să vedeţi niciodată o asemenea minune. Băncile au avut grijă să câştige din dobânzi, comisioane, curs de schimb etc.

„Pierderile cu care ameninţă BNR, ARB și reprezentanții instituțiilor bancare se referă la PIERDERI DIN POTENȚIALUL CÂȘTIG, nu la pierderi în adevăratul sens economic. În schimb, DEBITORUL SUFERĂ DEJA O PIERDERE REALĂ, așa cum este ea descrisă în DEX sau în orice manual de contabilitate. Ratele, în lei, s-au dublat de la contractarea creditelor! Am făcut simulări care arată că, la o conversie în lei la cursul de 2,5 lei/franc, doar băncile care au acordat credite la dobânzi sub 4% pot suferi pierderi pe viitor, dar care se atenuează cu dobânda câștigată până în prezent. Însă o singură bancă din cele 8 care au portofoliu de credite în CHF are această valoare a dobânzii, restul au dobânzi care depăşesc 5% şi ajung până la 10%”, au declarat reprezentanţii Grupului Clienţilor cu Credite în CHF. Ei propun conversia la un curs de maximum 2,8 lei/franc, astfel încât banca să aibă şi ea câştigul de care nu se poate lipsi, iar oamenii să nu mai fie atât de sufocaţi de rate.

Ca să nu mai vorbim de faptul că băncile au acordat francii doar pe hârtie. Nimeni nu i-a primit în mână. Şi majoritatea creditelor acordate în franci au fost demult achitate către banca-mamă. Concluzia: zero "pierderi".

De ce preferă băncile riscul unor pierderi reale în locul unor câştiguri mai mici?

„În cazul conversiei, am demonstrat că nu vorbim de pierderi pentru bănci, ci de câştiguri diminuate. Însă dacă băncile nu acceptă conversia, vorbim concret de falimentul personal al debitorilor. În aceste situaţii, băncile vor fi nevoite să execute garanţii cu valoare mult diminuată şi să hăituiască debitorii pentru a recupera (cu greu) diferenţele. De ce se preferă scenariul din urmă, în detrimentul unei situaţii de compromis, noi, consumatorii, nu ştim să răspundem”, se arată într-un comunicat trimis de Grupul Clienţilor cu Credite în CHF, care număr în prezent circa 22.000 de membri.

De ce discuţiile individuale nu sunt o soluţie

- Pentru că este dovedit faptul că băncile nu negociază. “Colectăm, în prezent, toate tentativele de negociere ale membrilor Grupului pentru a le pune la dispoziţia Membrilor Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci pentru a demonstra lipsa de flexibilitate a băncilor”, anunţă reprezentanţii grupului.

- Pentru că ESTE UN ABUZ să îi ceri unei persoane fizice, fără pregătire juridică sau de negociere să discute/ negocieze cu o întreagă echipă a unei bănci, care are în spate pregătire juridică, tehnică de negociere, pregătire financiară şi tehnică de vânzare.

- Pentru că oamenii sunt deja în incapacitate de plată şi negocierile individuale durează minimum 2 luni. Băncile răspund în termen de 30 de zile la prima cerere şi apoi urmează aşa zisa negociere. Nu există timp din partea clienţilor, iar băncile nu au motive să se grăbească.

- Pentru că propunerile băncilor de până acum au dovedit faptul că nu au niciun interes să se întâlnească la jumătate de drum cu clientul. “Reducerile de dobândă pe o perioadă de 3 luni (cuantumul în rată fiind ridicol faţă de diferenţa de curs) sau conversia în lei la cursuri mult mai mari decât cursul zilei anunţat de BNR, arată, în fapt, dorinţa băncilor de a împovăra şi mai mult consumatorii, nicidecum disponibilitatea pentru ajutorarea noastră”, mai spun oamenii.

image
image
image
image
image
image
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net