”Cazul pedofilului-polițist”. Cum se desfășoară consilierea psihologică a fraților abuzați

Ultima actualizare:

    Polițistul-pedofil a schimbat pentru totdeauna viața celor doi frați, care sunt șocați încă de purtarea bărbatului
Polițistul-pedofil a schimbat pentru totdeauna viața celor doi frați, care sunt șocați încă de purtarea bărbatului

20 de zile de la cazul de pedofilie din cartierul bucureștean Drumul Taberei. Victimele, cei doi frați de cinci și respectiv nouă ani și părinții lor încearcă să scape din pânza de păianjen în care au fost duși de pornirile”împotriva firii” ale polițistului de la Rutieră. Părinții învață acum să se poarte cu micuții, care deja au probleme emoționale pe care specialiștii se luptă să le rezolve

Era vineri, 5 ianuarie, dimineața, într-unul dintre cele mai mari cartiere din Capitală, Drumul Taberei. Doi frați, un băiat de nouă ani și o fată mai mică cu patru ani, se întorceau acasă, iar în momentul în care au intrat în lift, odată cu ei a intrat și un bărbat. Acesta i-a dus cu liftul până la etajul VIII, deși ei vroiau să coboare la IV. Apoi, a coborât cu ei până la etajul IV, iar în acest timp i-a sărutat și pipăit. Când copiii au reușit să scape și au ajuns acasă, băiatul a spus părinților ce li s-a întâmplat, iar aceștia au sunat la 112, apoi au fost la Secția de Poliție 22, unde au depus o plângere. Suspectul Eugen Stan a fost prins pe 8 ianuarie și s-a descoperit că era agent la Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei din 2010.Joi, 24 ianuarie 2018. Cei doi copii și părinții lor au început pe 9 ianuarie 2018, consilierea psihologică pentru a trece peste suferința îndurată. Copiii și adulții sunt consiliați acum, de specialiștii Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6.”Este o premieră pentru noi un astfel de caz și o să ne ocupăm atât de părinți cât și de copii”ne declara la începutul anchetei sociale, Mihaela Drăgoi, reprezentantul DGASPC.  Potrivit răspunsului oficial trimis Click!, demersul de evaluare psihologică s-a desfășurat până acum separat pentru părinți și pentru copii. Cei doi frați au fost consiliați individual. Au fost efectuate evaluari ale stării emoționale și cognitive ale celor doi micuți, hotărându-se ce trebuie făcut în funcție de starea fiecăruia. Au fost stabilite reguli de urmat pentru părinți, în relația cu cei doi minori. Pe parcursul demersului de consiliere psihologică, a cărui durată este între trei și șase luni în funcție de progresele înregistrate,”au loc întrevederi cu părinții copilului pentru a fi discutate aspecte ce tin de relationarea parinte-copil”. Frecvența întâlnirilor cu părinții și copiii e stabilită de psiholog, durata procesului de consiliere putand ajunge si pana la 3-6 luni.”Lucrurile merg greu, căci copiii au devenit cunoscuți deși s-a încercat protejarea lor, iar discuțiile în jurul subiectului și întrebările celor cu care intră în contact, odată ce se știe ce au pățit, le fac rău. Ei nu pot fi puși într-un glob de sticlă, dar modul în care se organizează procesul de consiliere psihologică trebuie să vindece”ne-au declarat surse din cadrul DGASPC sector 6.

Polițistul-pedofil Stan este cercetat acum în 15 dosare de pedofilie, practic toate cazurile din ultimii 10 ani petrecute în Capitală și rămase cu autori necunoscuți. Polițistul-pedofil a fost adus joi în fața procurorilor, pentru prima oară de când a fost arestat. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, anchetatorii au anunțat după primele discuții cu victimele și suspectul că sunt în fața unui caz complicat.”Faptul că victimele sunt niște copii, face ca amintirile, mai ales cele pentru fapte mai vechi să fie alterate de timp”au declarat surse din Parchet. Anchetatorii încă nu au făcut expertiza dispozitivelor electronice ridicate din locuința polițistului. Se pare că deja sunt probate în sarcina polițistului-pedofil, alte două cazuri, unul din 2009 și altul din 2016

image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net