Căutaţi energizante în cămară sau din frigider!

oua_crude_lamaie.jpg

oua_crude_lamaie
În lupta cu tot felul de boli, strămoşii noştri găseau energizante în cămară
Foto: adevarul.ro

Multe remedii populare s-au transmis din generaţie în generaţie. Strămoşii noştri nu foloseau prea multe medicamente, nasturi sau hapuri, cum le numeau ei pe atunci. În lupta cu tot felul de boli, găseau energizante în cămară. Căutaţi energizante în cămară sau din frigider!

Orice persoană, de la copil la bătrân, s-a confruntat, măcar o dată, cu stări de oboseală cauzată de o afecţiune, de stres sau de suprasolicitarea fizică şi psihică. Lipsa de energie este un avertisment ce atrage atenţia că starea de sănătate se deteriorează.

Deseori, până ajungem la medic, un leac popular dovedit ne pune pe picioare şi ne alină durerea. Antibioticele, analgezicele sau antiinflamatoare blânde, adunate din farmacia naturii, sunt remedii care nu dau greş.

Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie ne recomandă câteva leacuri eficiente, uşor de preparat şi de administrat.

Ouă şi lămâi pentru vigoare

Dacă sunteţi obosiţi, deprimaţi de starea vremii, iar nopţile albe vă sâcâie, nu ezitaţi să preparaţi un tonic din ingrediente la îndemână: ouă şi lămâi. Se spală zece ouă de găină (ar fi bine ca acestea să provină de la găini crescute la curte) şi se aşază într-un castron adânc. Peste ele se toarnă zeama stoarsă de la opt lămâi.

În ziua următoare, ouăle trebuie scoase din sucul de lămâie, se sparg şi se bat bine cu telul; spuma obţinută se pune din nou în castron, peste zeama de lămâie. Apoi se adaugă câte un litru de ţuică tare, un kg de miere şi unul rădăcini de hrean date pe răzătoare. Amestecul se macerează nouă zile, după care se filtrează. Din acest tonic, se administrează câte două linguri, după mesele principale.

Grepfrutul roşu, un energizant cu efecte imediate

După o perioadă de eforturi, cura cu suc de grepfrut roşu este unul dintre cele mai eficiente remedii pentru combaterea oboselii cronice.

Doza recomandată, câte două pahare de suc în amestec cu patru linguriţe de miere de salcâm, se bea înainte de micul dejun. Datorită nutrienţilor din compoziţie : minerale, vitamine (C, B1, B2, PP), enzime, acid citric şi pectine, tonicul pe bază de grepfruit este revigorant, contribuind şi la creşterea imunităţii.

Cocteil cu zeamă de varză murată pentru vitalitate

Lipsa de vigoare, anemia şi depresia, pentru a enumera doar câteva dintre problemele de sănătate frecvente în anotimpul rece, se tratează cu un cocteil ce conţine suc de varză murată. La prepararea acestui « cocteil » folosim următoarele ingrediente: câte un pahar de zeamă de varză, unul de suc de roşii, fără consevanţi şi 200 ml de apă plată, după care se încorporează o lingură de miere, una de suc de lămâie, amestecându-se foarte bine.

Varza murată, spun specialiştii, este singurul aliment vegetal care conţine vitamina B 12, responsabilă de starea de optimism, de vigoare, stimulând în acelaţi timp şi capacitatea de memorare. Mai mult, sucul combate îmbătrânirea prematură.

Vin tonic cu aromă de ierburi

Vinurile preparate din plante medicinale sunt tonice şi ecologice. Un astfel de vin se poate prepara cu uşurinţă în casă. Iată ingredientele de care avem nevoie: un litru de vin roşu (de ţară), o crenguţă de cimbru, un baton de scorţişoară, o linguriţă rasă de nucşoară şi 8 stafide. Leacul se lasă la macerat timp de 14 zile, după care se filtrează de două ori-printr-un tifon des. Se bea câte o jumătate de pahar, după masa de prânz. Efectul energizant se remarcă după primele cinci-şase zile.

Citeşte şi:

Drojdia de bere, alimentul-medicament miraculos pentru multe boli

Coronavirus. 4 mituri despre usturoi, înghețată sau apă pe care ar trebui să le ignori

Loading...

Citește și

  • luminita_noptii-tratament-afectiuni-boli

    Din vremuri îndepărtate, Luminiţa nopţii era apreciată de fitoterapeuţii acelor vremuri „pentru puterea cu care învingea zeci de boli”. Azi, se spune despre această plantă că previne îmbătrânirea prematură, fiind un remediu dovedit pentru afecţiunile frecvente ale acestui secol: de la astm, bronşită cronică, depresie, spasmofilie şi până la afecţiunile feminine.

  • Este vremea leurdei, şteviei, spanacului, a usturoiului verde şi a salatelor de tot felul. Este timpul să profităm de ele, în această primăvară. De ce? Pentru că au câteva avantaje incontestabile şi vin cu o mulţime de beneficii pentru sănătatea organismului.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1