Cătălin Dancu, avocat club Bamboo: Incendiul a fost pus în zona fostei săli de fitness

Ultima actualizare:

    Avocatul susţine că incendiul ar fi pornit din fosta sala de fitnessFoto: DSU
Avocatul susţine că incendiul ar fi pornit din fosta sala de fitnessFoto: DSU

Acuzaţii grave lansate chiar de celebrul avocat Cătălin Dancu, care îi reprezintă pe administratorii clubului Bamboo. Acesta susţine că incendiul care a mistuit localul a fost pus, el argumentând cu faptul că angajaţi ai clubului ar fi semnalat prezenţa unor persoane necunoscute în zona fostei săli de fitness, folosită în prezent ca depozit.

Deşi anchetatorii au exclus variante unei mâini criminale, Cătălin Dancu, avocatul clubului Bamboo, îi contrazice. El a susţinut că după audieri s-a făcut lumină asupra modului în care a izbucnit incendiul.  


    Cătălin Dancu susţine că cineva a dat foc intenţionat fostei săli de fitness a clubuluifoto: arhiva personală
Cătălin Dancu susţine că cineva a dat foc intenţionat fostei săli de fitness a clubuluifoto: arhiva personală

”A avut loc o audiere despre cum au decurs evenimentele în acea seară, s-au lămurit şi procurorii despre măsurile de protecţie şi siguranţă din club. Datele confirmă că incendiul a fost pus din zona fostei săli de fitness de către persoane necunoscute aflate în acea zonă. Au fost identificate persoane necunoscute clubului care se aflau în această zonă. Nu este adevărată nicio susţinere privitoare la faptul că incendiul ar proveni ca urmare a fumatului în incinta clubului. Toţi angajaţii au intervenit şi persoanele clienţi care fumau fie imediat au fost obligaţi să stingă ţigările fie au fost evacuaţi, pentru că clubul Bamboo deţine un loc privat în care se poate fuma conform standardelor, deci nu era nevoie să se fumeze în club”, a afirmat Dancu după audierile de la Poliţia Capitalei.

El a subliniat că focul a fost pus. Întrebat dacă există înregistrări ale camerelor de supraveghere care să confirme aceste acuzaţii, avocatul a răspuns: ”Asta se cere acum de către procurori. Am dat nişte date şi informaţii faţă de persoane pe care noi le considerăm ca şi echipă de lucru străine clubului. Era un alt eveniment în ballroom-ul alăturat clubului, fosta sală de fitness. Toate datele duc în acea direcţie pentru izbucnirea incendiului”, a mai spus avocatul.

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net