Cartofii s-au scumpit cu peste 27%, într-o singură lună

Ultima actualizare:

    Cumpărătorii se plâng că  preţurile în pieţe au crescut
Cumpărătorii se plâng că preţurile în pieţe au crescut

S-au scumpit toate! În luna septembrie, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 2,3%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 0,6%, iar tarifele serviciilor cu 0,4%, anunţă INS.

Ca urmare, rata anuală a inflaţiei a atins maximum din acest an, 5,33%, mult peste ţinta BNR. Dintre alimente, cel mai mult s-au scumpit legumele, cu 9,85% faţă de august. Cartoful a bătut orice record, cu 27,4% mai mult decât luna precedentă, preţul fructelor a urcat cu 5,04%, iar cel al ouălor cu 7,23%. În ceea ce priveşte mărfurile nelimentare, creşteri mai mari au fost consemnate la gaze (2,83%) şi combustibili (1,57%).

BNR prognozase pentru acest an o rată a inflaţiei de 3,2%, ţinta fiind de 3%, cu interval de variaţie de plus/minus un punct procentual. La începutul lunii august, banca centrală a anunţat că menţine prognoza pentru inflaţia la final de an, de 3,2% în acest an şi 3% în 2013, dar în realitate a fost cu mult depăşită. Motivele ar fi creşterea constantă a preţurilor internaţionale la materiile prime şi alimente, reformele de austeritate din ţările din UE, tensiunile politice. (Marina Dohi)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
image
actualitate.net
image
actualitate.net