„Când o să fiu mare, voi fi primarul Municipiului Baia Mare"

Ultima actualizare:
Rareş Nicolas Uţă
Rareş Nicolas Uţă

Are șase ani și jumătate, învață la Școala Dimitrie Cantemir din Baia Mare și are un țel măreț. Rareş Nicolas Uţă, căci despre el vorbim, se diferențiază puțin față de ceilalți copii. Nu-și dorește să fie medic, astronaut sau cowboy, el vrea să fie primarul municipiului Baia Mare.

Pasiunea sa pentru administrația locală s-a născut în urmă cu câțiva ani, când actualul primar al municipiului Baia Mare a candidat pentru prima dată pentru acest post. „De când l-a văzut pe domnul primar în prima sa campanie, mi-a cerut să ne uităm la emisiuni împreună, să îl vadă şi să asculte ce vrea să facă pentru Baia Mare. Mă pune să îi caut haine care seamănă cu cele ale primarului, chiar şi costum şi cravate. A trebuit să mergem să vedem fiecare loc de joacă nou care a fost amenajat în ultimii doi ani şi ne bucurăm că şi în cartierul Gării avem acum unul modern", a povestit Alina Maria Uță, mama tânărului.

I-a scris Moșului că-și dorește o întâlnire cu primarul

Rareş Nicolas Uţă
Rareş Nicolas Uţă

Fan declarat al primarului de Baia Mare, Rareș i-a scris lui Moș Crăciun că tot ce-și dorește este o întâlnire cu edilul. „Moşule, vreau să fiu primar şi până o să am vârsta şi calităţile necesare, vreau să îl vizitez pe idolul meu, primarul Cătălin Cherecheş. Să ne facem poze în biroul lui şi să îl rog să mă ajute să facem un loc de joacă nou la Grădiniţa 34", asta a scris micuțul băimărean.

Rareş Nicolas Uţă
Rareş Nicolas Uţă

Visul lui Rareş, parţial, s-a împlinit joi, când primarul Cătălin Cherecheş l-a primit pe Rareş la Primărie, unde au avut o discuţie cât se poate de serioasă despre ce e de rezolvat în cartierul Gării, unde micuţul locuieşte împreună cu mama lui. Apoi, actualul primar şi viitorul, au strâns bărbăteşte mâna, au imortalizat întâlnirea cu o sesiune foto şi au convenit că se vor revedea în luna februarie pentru a pune la punct detaliile amenajării locului de joacă dorit de Rareş, care este necesar în zonă.

Rareş Nicolas Uţă
Rareş Nicolas Uţă

„Am venit să îi spun că avem nevoie de un loc de joacă în curtea Grădiniţei nr. 34, unde este doar un tobogan şi mi-aş dori să ne facă un loc de joacă cum am văzut mai multe în oraş, chiar şi la noi la Gară. Copiii din cartier şi-ar dori foarte mult să avem şi aici un loc modern, unde să ne putem juca. Am fost să văd fiecare loc nou de joacă şi îmi place foarte mult cum le-a făcut. Mă bucur foarte mult mai ales pentru locul de joacă din parcul de la Gară", a spus Rareș, vădit emoționat.

Șef de campanie în rândul copiilor

În perioada campaniei electorale din vara anului 2012, Rareş s-a autodenumit „şeful de campanie al primarului Cherecheş în cartierul Gării" şi le-a cerut tuturor să îl voteze pe idolul lui „Nu ştiu cum o să fie în viitor, dar eu m-am gândit la un plan. Când ajung eu primar în Baia Mare, Cătălin va fi preşedintele României şi o să mă ajute să administrez Baia Mare. Îmi place de primarul nostru pentru că este bun. Şi eu vreau să fiu ca el. Se îmbracă frumos şi face multe lucruri bune. La biroul lui mi-a plăcut că mi-a dat eşarfa tricolor să fac poze şi că are tablouri multe. Când o să fiu primar o să am şi eu o asistentă care să mă mai ajute, la fel cum are el", a adăugat micuțul.


    Rareş Nicolas Uţă
Rareş Nicolas Uţă

La fel de emoționat ca și Rareș a fost și Cătălin Cherecheş, primarul Municipiului Baia Mare. Chiar dacă se aștepta la această întâlnire, edilul s-a arătat plăcut impresionat de maturitatea de care dă Rareș dovadă. „Pentru mine a fost o surpriză foarte plăcută vizita lui Rareş. Faptul că este fanul meu declarat, mă onorează, dar mă şi obligă să merg mai departe cu proiectele mele pentru Baia Mare, care au în prim plan copiii şi tineri.

Sunt foarte onorat că Rareş m-a ales drept model de viaţă, că îşi doreşte să devină primar într-o bună zi, iar între timp, chiar dacă este încă micuţ, se preocupă de nevoile copiilor din cartierul Gării. Am aflat că mi-a fost de ajutor şi în campania electorală şi trebuie să recunosc că m-a uimit modul în care un copil de nici 7 ani a reuşit să înţeleagă că sunt un om bineintenţionat, un primar care îşi doreşte să dezvolte Baia Mare, să vină în întâmpinarea nevoilor tuturor cetăţenilor, de la mic la mare. Am convenit că vom proiecta împreună locul de joacă de la Grădiniţa 24, iar la inaugurare va tăia panglica alături de mine", a promis edilul municipiului Baia Mare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net