Calendar ortodox 2020, 30 mai. Sfinţii zilei. Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul

Ultima actualizare:

    Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorulfoto: doxologia.ro
Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorulfoto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul este prăznuit la data de 30 mai în calendarul ortodox. Sfântul Ierarh Nichita este între sfinţii zilei pomeniţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2020, pentru data de 30 mai.

După domnia lui Constantin cel Mare şi după descoperirea sfinte şi de viaţă făcătoarei cruci pe care Mântuitorul a fost spânzurat, în tronul Imperiului a ajuns Valens, care fusese muşcat de şarpele ereziei ariene şi acesta a început nu numai să sprijine bierica eretică ci şi să ajute la răpândirea erezie şi întărirea ei. Pentru aceasta a început să persecute pe drept credincioşi, închidea biserici sa le dădea cu forţa arienilor. În pustiul răsăritului trăia precum odinioară sfântul Ilie monahul Isaachie, petrecându-i viaţa la fel ca îngerii. Când a prins de veste despre ceea ce se întâmplă în sânul bisericii şi de prigoana dezlănţuită de arienii sprijiniţi de împărat vine la Constantinopol pentru ca să-i sprijine pe creştini şi să ceară bisericile înapoi. Este capturat, supus la chinuri şi-i profeţeşte împăratului moartea. Acesta moare în lupta cu barbarii şi cuviosul Isaachie este rugat de împăratul Teodosie să rămână la Constantinopol. Unul din nobilii imperiului pe nume Saturnin a zidit un o chilie pentru cuviosul Isaachie dar acelaşi gând a avut şi nobilul Victor. Mulţi au început să se călugărească în jurul cuviosului Isaachie şi s-a întemeiat mănăstire mare. El a lăsat stareţ după el pe Dalmat de la care îșp trage numele sfântului locaş în ziua de astăzi.

Troparul Sfântului Cuvios Isaachie Mărturisitorul

 Glasul al 4-lea

Întru tine părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isaachie, duhul tău.

Condacul Sfântului Cuvios Isaachie Mărturisitorul

Ca niște pârgă a firii, ție, săditorul făpturii, lumea Îți aduce, Doamne, pe purtătorii de Dumnezeu mucenici; pentru ale căror rugăciuni, în pace adâncă, Biserica Ta, pentru Născătoarea de Dumnezeu, păzește-o, mult-Milostive.Ca un credincios plăcut al lui Dumnezeu, aprinzându-te cu râvnă, pentru Biserica lui Hristos, zăbalele lui Valent ai ţinut şi pentru închiderea Bisericii, moartea lui cea pierzătoare prooroceşte mai înainte ai spus, preacuvioase. Pentru aceasta roagă-te pururea pentru noi, cei ce te cinstim, Preafericite Isaachie.

 La 30 mai în calendarul ortodox 2020 mai sunt pomeniţi

Sfinta Macrina cea Bătrână şi Sfântul Vasilie;

Sfântul Mucenic Natalie;

Sfântul Cuvios Varlaam;

Sfinţil Mucenici Romano şi Teletie;

Sfântul Mucenic Evplu.

image
image
image
image
image
image
japoneza shutterstock 1824440588 jpg
iasi oras romania jpg
masa de pranz jpeg
ligia deca cozi gradinite de vara inscriere 842028 webp
medic jpg
foto1 viol jpg
ce te impiedica sa ai mai multi bani 1536x864 jpg
bani divort1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net