Calendar ortodox 2020, 19 ianuarie. Sfinţii zilei. Sfântul Macarie Egipteanul

calendar-ortodox-2020-19-ianuarie-sf-macarie-egipteanul-doxologia.jpg

Calendar ortodox 2020, 19 ianuarie. Sfinţii zilei. Sfântul Macarie Egipteanul
Sfântul Macarie Egipteanul
foto: doxologia.ro

Sfântul Macarie Egipteanul este prăznuiti la data de 19 ianuarie în Calendarul ortodox. Sfântul Macarie Egipteanul este între sfinţii cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2020, pentru data de 19 ianuarie.

Calendar ortodox 2020, 19 ianuarie. Sfinţii zilei. Sfântul Macarie Egipteanul

Cuviosul Macarie Egipteanul era din Ptinapar, o localitate în Egipt, iar pe părinţii lui îi chema la fel ca pe părinţii neamului lui Israel, Avraam şi Sara. Şi la fel şi patronii lor spirituali au zămislit la bătrâneţe şi au dat pruncului numele fericirii, adică Macarie atuci când l-au luminat cu Sfântul Botez. La vârsta majoratului, împotriva dorinţei lui, l-au obligat să se însoare aşa că în noaptea nunţii, s-a prefăcut bolnav şi a fugit de acasă dorind să se facă monah. Apoi a mers în muntele Nitriei şi a avut o viziune cum că acolo pe muntele Nitriei ar trebui să locuiască. Pe atunci nu se stabilise o viaţă monahală în pustiu, vrednici de aceasta fiind doar sfântul Antonie şi sfântul Pavel Tedeul. Dar s-a întors acasă şi şi-a aflat soţia cuprinsă de friguri şi curată fecioară s-a stins în faţa ochilor lui. La puţin timp părinţii săi s-au prăpădit fără să-i mai propună vreodată să se însoare, ba chiar bucurându-se de curăţenia lui. Macarie lăsând cele lumeşti lumii a pornit să-şi caute un învăţător în cele duhovniceşti. A găsit un bătrân şi l-a rugat să-l înveţe cum să procedeze  în viaţa asta şi aşa început sfântul Macarie lungul drum spre desăvârşire. Dumnezeu l-a dus într-o zi la locul unde se nevoia sfântul Antonie şi acesta văzând în el curăţenia l-a primit ucenic şi a început să-l înveţe. Pe la 40 de ani a primit de la Dumnezeu darurile profeţiei şi al tămăduirii dar şi al stăpânirii duhurilor diavoleşti şi mulţi îi călcau pragul cerând ajutor. Pe unii îi ajuta cu rugăciuni, pe alţii cu sfaturi şi învăţătură pe cei care aveau nevoie cu tămăduiri. A avut atâta har de la Dumnezeu că a înviat şi morţi şi nu unul ci mai mulţi după cum se povesteşte. Odată a întrebat un mort aflat în mormânt dacă cel pe care-l credeau vinovat de moartea lui este cel care l-a ucis. S-a auzit glas limpede de mormânt că nu acela îi este ucigaş. Apoi judecători i-au cerut să întrebe pe mort cine la ucis iar Cuviosul Macarie a răspuns că treaba lui e să-l izbăvească pe nevinovat, nu să-l pedepsească pe vinovat. Multe minuni a făcut Cuviosul şi mulţi martori a avut la diversele lui faceri de bine, dar când îl lăudau iar când se înălţa la ceruri dracii plângeau şi strigau că a scăpat de ei.

Troparul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul

Glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Macarie. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condacul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul

Glasul 1

Ceata îngerilor, ceata mucenicilor, şi a Apostolilor Tăi, Cuvântule, se roagă totdeauna multei milostivirii Tale, Iubitorule de oameni, milueşte-i pe toţi, pentru Născătoarea de Dumnezeu, ca un îndurat.

Viaţă fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te sălăşlui în pământul celor blânzi, împreună cu cetele fericiţilor, Sfinte Macarie, purtătorule de Dumnezeu; şi locuind în pustiu, ca într-o cetate, ai primit de la Dumnezeu harul minunilor. Pentru aceasta te cinstim.

La 19 ianuarie în calendarul ortodox 2020 mai sunt pomeniţi

  • Sfântul Cuvios Macarie Alexandrinul;
  • Sfânta Muceniţă Eufrasia;
  • Sfântul Marcu Eugenicul din Efes;
  • Sfântul Cuvios Meletie Valisiotul Mărturisitorul;
  • Sfântul Cuvios Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei.
  • La 19 ianuarie în calendarul ortodox 2020 se mai pomeneşte
  • Aducerea moaştelor Sfântului Grigorie Teologul în Biserica “Sfinţii Apostoli“;
  • Minunea din Niceea, când Sfântul Vasile cel Mare a deschis prin rugăciune uşile bisericii şi a dat-o ortodocşilor.
     
Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1
3
ClickPoftaBuna.ro : 1