Calendar ortodox 2019, 14 mai. Sfinţii zilei. Sfântul Mucenic Isidor din Hios

Ultima actualizare:

    Sfântul Mucenic Isidor din Hiosfoto: doxologia.ro
Sfântul Mucenic Isidor din Hiosfoto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Isidor din Hios este prăznuit la data de 14 mai în calendarul ortodox. Sfântul Mucenic Isidor din Hios este între sfinţii zilei pomeniţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2019, pentru data de 14 mai.

Sfântul Mucenic Isidor din Hios a intrat în armata împăratului Deciu chiar în primul an al înscăunării în subordinea comandantului Numerian. Apoi îmăratul deciu a dat oridn ca toţi militraii din armata sa să aducă jertfă zeilor, iar cei ce nu o vor face să fie obligaţi prin chinuri şi tortură. Înainte de a se alătura armatei Isidor ducea o viaţă dreaptă, petrecându-şi viaţa ţinând posturile şi înfrânându-şi poftele, făcea lucrurile cu înţelepciune, se ferea de desfătările şi deşertăciunile lumii şi fugea de lucuririle necurate pe care le făceau păgânii. Acum în armată fiind iar ordinul împăratului fiind dat Isidor a fost deconspirat la comandant de un camarad, un soldat cu numele de Iulie. Atunci comandantul i-a dat de ales, să jertfească idolilor sau va fi bătut. A fost bătut cu vine de bou dar Isidor tot Îl marturisea pe Hristos.  Atunci i-au tăiat limba ca să nu-l mai mărturisească pe Hristos dar sfântul Mucenic tot grăia Adevărul, în schimb comandantul nu mai putea scoate o vorbă chiar dacă avea limba în gură, la locul ei. Atunci Sfântului mucenic Isidor i-au tăiat capul, şi trupul i l-au aruncat la câni, dar câinii nu s-au atins de el. Un creştin tăinuit pe nume Amonie a luat cinstitul trup şi l-a îngropat în secret şi mai târziu, şi el la rândul lui, şi-a primit coroana mucenicească. Mai apoi o cuvioasă pe nume Mironia a găsit moaştele lui Isidor, le-a scos din pământ, le-a uns cu miresme de preţ şi le-a aşezat în pânză curată, iar după încetarea prigoanelor a zidit o biserică închinată sfântului şi unde bolanvii se vindecau rugânduse la Dumnezeu iar Sfântul Mucenic Isidor din Hios le era mijlocitor.

Troparul Sfântului Mucenic Isidor din Hios

 Glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Isidor, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru.; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Mucenic Isidor din Hios

 Glasul al 3-lea

Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.

Îndreptător prea mare lumii tu te-ai arătat, sfinte, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu. Pentru aceasta te lăudăm pe tine astăzi, mucenice de Dumnezeu înţelepţite, mărite Isidor.

La 14 mai în calendarul ortodox 2019 mai sunt pomeniţi

  • Sfântul Mucenic Terapont;
  • Sfântul Mucenic Alexandru din Conducheli;
  • Sfinţii Mucenici Alexandru, Varvar şi Acolut;
  • Sfântul Leontie, patriarhul Ierusalimului;
  • Sfântul Mucenic Marcu Criteanul;
  • Sfântul Mucenic Ioan Bulgarul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
image png
anul fara vara jpg
Asigurare locuinta - casa FOTO Shutterstock
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image png
turista vulcan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net