Calendar ortodox 2019, 10 august. Sfinţii zilei. Sfântul Mucenic Laurențiu Arhidiaconul

Ultima actualizare:

    foto: doxologia.ro
foto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Laurențiu Arhidiaconul este prăznuit la data de 10 august în calendarul ortodox. Sfântul Mucenic Laurențiu Arhidiaconul este între sfinţii zilei cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2019, pentru data de 10 august. Zi de post.

Sfântul Mucenic Laurențiu Arhidiaconul a fost unul din diaconii papei Sixt în vremea domniei împăratului Deciu, într-o vreme când a fi episcopul Romei însemna moarte sigură. Când Sixt a fost prins şi întemniţat îi avea alături pe diaconii Felichisim şi Agapit iar Laurenţi a aflat şi a mers la Sixt şi dorea să se predea să sufere împreună. Dar papa nu l-a lăsat ci l-a însărcinat să împartă averea bisericii săracilor spunându-i că va veni şi vremea suferinţelor lui. Sfântul Laurenţiu a făcut ascultare împărţind bani şi ajutând pe cei săraci şi pe cei aflaţi în nevoie tămăduindu-i şi de suferinţele trupeşti. El a vindecat pe văduva Chiriachi dar şi pe orbul Crischentie şi a împărţit vistieria bisericii până la cel din urmă argint. Apoi s-a întors la papa Sixt care îndura cu credinţă tortura şi i-a strigat că a împărţit comoara. Când a auzit împăratul de comoară a dat ordin să fie capturat şi închis până spune unde e comoara. Era în temniţă un elin, pe nume Luchilie, care-şi pierduse vederea de când era închis, şi i-a cerut sfântului Laurenţiu să-l boteze. După ce sfântul a binecuvântat apa şi l-a botezat în numele Sfintei Treimi, proaspătului creştin i s-au luminat ochii şi a început a vedea şi a aduce slavă lui Dumnezeu. Vorba sa dus şi mulţi orbi veneau acum la Laurenţiu să se boteze iar asta se petrecea sub ochii uimiţi ai temnicerului Ipolit, care a văzut şi a înţeles şi în cele din urmă a cerut să fie botezat şi el şi familia lui. Împăratul îi tot cerea lui Laurenţiu comoara şi l-a dat în grija lui Ipolit pentru a o aduce. Cei doi au adunat toţi săracii miluiţi de Laurenţiu şi i-au adus în faţa împăratului, care s-a mâniat tare de o aşa sfidare. L-au torturat şi l-au ars iar Sfântul cânta Psalmi şi-i spunea împăratului că pentru el focul e briză răcoroasă dar pe el îl va chinui veşnic. Şi-a dat duhul zicând “Mulţumesc Ţie, Iisuse Hristoase, pentru că m-ai învrednicit să intru pe porţile Împăraţiei Tale".

Troparul Sfântului Mucenic Laurențiu Arhidiaconul

 Glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Laurențiu, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Mucenic Laurențiu Arhidiaconul

 Glasul al 2-lea

Cele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare

Cu Foc Dumnezeiesc aprinzându-ţi inima ta, focul patimilor până la sfârşit în cenuşă l-ai întors, întărirea pătimitorilor, de Dumnezeu purtătorule, Mucenice Laurențiu. Şi în chinuri fiind, ai strigat cu credinţă: nimeni nu mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos.

La 10 august în calendarul ortodox 2019 mai sunt pomeniţi

  • Sfântul Iron, filosoful;
  • Şase sfinţi Mucenici care au murit în Vizie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
focveg jpg
al treilea razboi mondial profetii jpeg
Pestera Lacului Verde jpeg
ardei jpeg
magazin lidl jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net