Bunicul Luizei Melencu nu crede în rezultatele ADN făcute în țară: «Nu vreau să îngropăm oasele nimănui»

Ultima actualizare:
Luiza Melencu  (18 ani) a fost  răpită în Caracal
Luiza Melencu (18 ani) a fost răpită în Caracal

Membrii familiei Luizei Melencu, fata despre care inculpatul Gheorghe Dincă susține că ar fi fost prima sa victimă, nu crede că rezultatele ADN făcute în țară și care sunt așteptate în decursul zilei de vineri, 16 august, sau cel mai târziu la sfârșitul săptămânii, asupra oaselor găsite în pădure, le vor aduce liniștea, ci vor să ceară o expertiză în străinătate în acest sens.

Anchetatorii care se ocupă de cazul crimelor de la Caracal au anunțat că în decursul zilei de vineri, 16 august, vor veni rezultatele ADN cu privire la oasele găsite în pădure de către forțele de ordine, în vederea aflării dacă acestea aparțin uneia dintre fetele dispărute și posibil ucise de Gheorghe Dincă, Luiza Melencu. 

Așteptarea este extrem de grea pentru familia fetei, însă bunicul Luizei susține că indiferent de rezultat, își dorește să urmeze exemplul celeilalte familii (familia Alexandrei Măceșanu n.r), care a cerut o expertiză ADN în străinătate. Până acum însă, din resturile osoase găsite în pădurea din Caracal nu au fost identificată o potrivire ADN cu familia Luizei.

Bunicul Luizei Melencu își dorește o expertiză ADN în străinătate

Bunicul fetei din Dioşti dispărute în 14 apilie 2019 spune că aşteptarea şi aşa i-a distrus pe toţi, dar că familia nu ia în calcul, nici pe departe, varianta că rămăşiţele osoase găsite în liziera din apropierea casei lui Gheorghe Dincă ar putea aparţine Luizei.


    Luiza Melencu  (18 ani) a fost  răpită în Caracal
Luiza Melencu (18 ani) a fost răpită în Caracal

Gheorghe Dincă i-a condus pe anchetatori la o lizieră din apropierea casei sale, unde au fost găsite mai multe rămăşiţe osoase, probele fiind trimise la laboratorul INML pentru analize. Rezultatul antropologic indică faptul că aceste rămăşiţe ar aparţine unei fete cu vârsta între 15-19 ani şi că nu îi aparţin Alexandrei Măceşanu, conform DIICOT.

„Vreau să-mi văd fata, atâta vreau! Au încercat pe toate căile să ne ducă pe alte piste. Nouă să nu ne trimită aşa ceva, pentru că noi nu vrem să îngropăm oasele nimănui. Vom cere şi noi, dacă încearcă, o nouă analiză, în străinătate, cum a cerut şi cealaltă familie”, a declarat bunicul Luizei pentru adevarul.ro. 

Bunicul Luizei a explicat că speră ca nepoata lui să fie în continuare în viață și a reafirmat că Luiza lui nu s-ar fi urcat niciodată într-o mașină a unui necunoscut, pentru că mereu călătorea însoțită, ori cu transportul public. Totuși, se simte vinovat pentru cele întâmplate. „Acum toată lumea spune… Ne judecă, o judecă…

Ne vom reproşa câte zile vom trăi, dar aveam mare încredere în ea, dacă stabileam o oră, la acea oră venea, Luiza era un copil… Eu nu cred că fata a urcat singură în acea maşină, trebuie să fi fost o diversiune, ceva, ei aici au înşelat-o, singură nu ar fi urcat. La Craiova, când pleca, o puneam la microbuz sau la maşină, nu pleca niciodată singură, pleca cu alte persoane. Ceva nu e în regulă”, a mai spus bunicul.

image
image
image
image
image
image
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net