Bărbat împuşcat de un coleg care a vrut să ucidă un porc

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Un ieşean şi-a pierdut viaţa după ce a fost împuşcat în burtă, din greșeală. Bărbatul a fost transportat în stare de inconştienţă la spital şi a murit în sala de operaţie, scrie adevarul.ro.

Un ieşean în vârstă de 60 de ani a murit după ce a fost împuşcat în burtă. Victima a fost rănită grav vineri (5 mai), în jurul orei 07.30. Bărbatul ar fi fost împuşcat după ce un localnic ar fi încercat, de fapt, să sacrifice prin împuşcare un porc, dar glonţul a ricoş în victimă.

Accidentul s-a produs în localitatea ieşeană Holboca, scrie adevarul.ro. Bărbatul a primit primul ajutor de la un echipaj de intervenţie SMURD Iaşi care l-a transportat intubat şi inconştient în Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul „Sfântul Spiridon”.

Potrivit medicilor, bărbatul a fost preluat încă de la locul accidentul în stare gravă. Când a ajuns la spital, ieşeanul a fost băgat direct în operaţie. O echipă multidisciplinară de medici a încercat să-i salveze viaţa, însă organismul bărbatului a cedat.

Poliţia efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs accidentul.

image
image
image
image
image
image
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
image
actualitate.net
image
actualitate.net