Bacalaureat 2017. Au dat examen la mate din spatele gratiilor!

Ultima actualizare:

    Lui Iulian Băloi i s-au părut dificile subiectele de la proba de matematică
Lui Iulian Băloi i s-au părut dificile subiectele de la proba de matematică

Ambiţioşi! Trei deţinuţi din Penitenciarul Târgu Jiu au susţinut miercuri proba la Matematică şi la Istorie, în cadrul examenului de Bacalaureat 2017.

Denis Iulian Băloi a terminat liceul în urmă cu patru ani şi a dorit să încerce din nou să promoveze Bacalaureatul, deşi se află în penitenciar, după ce a fost condamnat pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Deţinutul spune că subiectele la Matematică au fost dificile, dar speră să obţină notă de trecere: „A fost destul de greu, pentru că nu am putut să mă pregătesc foarte mult, deoarece lucrez în cadrul penitenciarului. Am susţinut şi proba la Limba Română. A fost ceva mai simplu. Am mai susţinut Bacalaureatul de două ori înainte de a ajunge la penitenciar, dar nu am reuşit să-l trec“.

“Voi încerca să mă angajez”


    Alcoolul l-a aruncat pe tânăr în puşcărie
Alcoolul l-a aruncat pe tânăr în puşcărie

Tânărul mai are trei luni până când va fi eliberat din penitenciar. „Voi încerca să mă angajez şi s-o iau de la capăt. Am fost condamnat pentru conducere sub influenţa alcoolului şi, fiind a doua faptă, am primit pedeapsă cu executare“, povesteşte candidatul la Bac. În 2013, el a terminat Liceul Tehnic Motru şi a lucrat ca strungar.

Lavinia Lupu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Târgu Jiu, a menţionat că, „pentru această sesiune a examenului de Bacalaureat, sunt trei deţinuţi care s-au înscris să susţină probele. Unul dintre aceştia susţine toate probele, iar doi vor susţine doar probele scrise“.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net