BAC 2014 Cât de amăgitoare sunt rezultatele. Vezi câţi elevi nu au luat, de fapt, examenul maturităţii

Ultima actualizare:

    Zeci de mii de absolvenţi de liceu au evitat să se înscrie la examnul de bacalaureat 2014
Zeci de mii de absolvenţi de liceu au evitat să se înscrie la examnul de bacalaureat 2014

Cifrele oficiale ale Ministerului Educaţiei se bat cap în cap cu cele reale. Cu toate că responsabilii din Învăţământ „se laudă” cu o creştere de 3% a promovabilităţii la Bac, faţă de anul trecut, numărul celor care nu au luat examenul este mult mai mare.

Conform datelor oficiale ale ministerului, din cei 161.682 de elevi care s-au înscris la sesiunea de vară a examenului de bacalureat, 150.682 s-au prezentat la toate probele. Dintre aceştia, circa 60% (90.409) au fost declaraţi admişi, în vreme ce 40% (60.272) au picat testul maturităţii. Procentul promovabilităţii e, astfel, cu 3% mai mare decât cel înregistrat anul trecut, însă datele sunt incomplete, fiindcă peste 41.000 de elevi nu s-au prezentat.

Realiatea arată că 11.000 de elevi au absentat de la BAC, iar 273 au fost eliminaţi din sală fiindcă au fost prinşi copiind. La aceste cifre se adaugă cei 30.000 de elevi care au refuzat să se înscrie la examen, alegând să-şi depună dosarele pentru şomaj. Dacă adunăm numărul celor care au absentat, numărul celor care nici măcar nu s-au înscris şi pe cei care au picat BAC-ul rezultă că în această sesiune de vară nu au luat examenul 101.545 de elevi, cu peste 20.000 mai mulţi decât cei care au înregistrat cel puţin media 6.

“Din rezultatele prezentate de către Ministerul Educației aflăm că, la nivel național, au promovat bacalaureatul cu 3% mai mulți absolvenți decât în 2013. Însă, nu putem privi aceste date fără să nu luăm în calcul că aproximativ un sfert dintre elevii claselor a XII-a nu s-au înscris anul acesta la examenul de bacalaureat. Sunt 44.000 de elevi care nu au dat testul maturității, dublu față de anul trecut. În asemenea condiții, nu consider că această creștere în procentaj este un moment de bucurie, ci avem de a face cu o serie de calcule reci care nu arată niciun progres în această privință”, e de părere rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, prof. univ. dr. Marilena Pîrtea, citată de hotnews.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net