Avertizare meteo: ninsori puternice până sâmbătă dimineața. Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Ultima actualizare:

    În următoarele ore va ninge în toată țarafoto: Shutterstock
În următoarele ore va ninge în toată țarafoto: Shutterstock

Meteorologii anunţă precipitaţii până sâmbătă dimineaţă, preponderent sub formă de ninsoare. Pentru Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură a fost emisă o avertizare cod galben, fiind afectate total sau parţial 15 judeţe.

Pentru intervalul 08 ianuarie, ora 10:00 – 09 ianuarie, ora 10:00, sunt anunţate precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în jumătatea de sud a teritoriului, unde se vor acumula în general 15...25 l/mp.

Precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare, exceptând Câmpia Română şi Dobrogea, unde vor predomina ploile, iar din orele serii de vineri (8 ianuarie) se vor semnala şi ninsori şi lapoviţă.

Vor fi precipitații abundente toată săptămâna viitoare

”În următoarele zile şi pe aproape întreg parcursul săptămânii viitoare, probabilitatea de apariţie a intervalelor cu precipitaţii va fi ridicată, concomitent cu instalarea unei mase de aer rece”, precizează meteorologii, potrivit News.ro.

Pentru intervalul 08 ianuarie, ora 12:00 – 09 ianuarie, ora 04:00, a fost emisă o avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ.

”În Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură va ninge, iar local în Oltenia, nord-vestul Munteniei, precum şi în sudul şi sud-estul Transilvaniei vor predomina ninsorile. Ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent”, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie.

Semnificaţia avertizării cod galben este aceea că fenomenele meteorologice prognozate (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceaţă) vor fi temporar periculoase pentru anumite activităţi, dar altfel sunt obişnuite pentru perioada respectivă sau zona specificată.

Citește și:

Prognoza meteo pentru luna ianuarie: temperaturi ridicate, ploi în toată țara

Cum este vremea în luna ianuarie în România

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net