Au cunoscut succesul în străinătate, dar tot acasă s-au întors și au investit: "Am realizat că locul meu e în România"

Ultima actualizare:

Au văzut ce înseamnă viaţa în alte ţări. Au studiat, au muncit, s-au perfecţionat. Un cuplu din Iaşi şi două tinere din Piteşti demonstrează însă că tot acasă, în România, le-a rămas sufletul, aşa că şi-au deschis aici afaceri cu experienţa acumulată.

Au adus Spania în farfuriile ieşenilor

Ioana şi Daniel, doi tineri din Iaşi, au fost plecaţi 13 ani în Spania, iar când au revenit în ţară, într-un concediu, şi-au dat seama că vor să se întoarcă definitiv acasă. Au plecat în Spania de foarte tineri, fără să-şi facă planuri, povestesc tinerii pentru adevarul.ro. După 13 ani, când deja credeau că acolo înseamnă acasă, totul s-a întors pe dos într-un concediu de doar două săptămâni în România. Spun că atunci şi-au dat seama că pe piaţa restaurantelor ieşene este loc de ceva nou. Şi-au format amândoi acelaşi vis, însă au ezitat să şi-l mărturisească, tocmai pentru că aveau impresia că celălalt vrea altceva.

Ioana şi Daniel
Ioana şi Daniel

„I-am spus lui Daniel «Ce ar fi dacă am deschide un restaurant în Iaşi?» El mi-a răspuns că şi el se gândea la acelaşi lucru, dar nu ştia cum să îmi spună. Noi tot credeam că viaţa noastră e în Spania. Am crezut că eram făcuţi pentru a rămâne acolo, dar nicăieri nu-i ca acasă”, mai spune Ioana. 

Au planificat să deschidă un restaurant în 2016, iar în 2019 au inaugurat Andalu GastroBar, un loc unde românii primesc în farfurie savorile Iberice. Pandemia nu i-a dărâmat pe tinerii antreprenori, semn că decizia de a se întoarce definitiv în ţară a fost una solidă. Ioana şi Daniel s-au adaptat rapid condiţiilor şi au început să facă livrări la domiciliu. 

Mona a predat engleza pe trei continente

Mona Şerban a predat mai mulţi ani engleza în Turcia, Columbia şi Anglia, dar în martie 2011 a revenit în ţară şi a deschis la Piteşti un centru de învăţare a limbilor străine. A predat în Turcia şi Columbia, apoi, a plecat la Londra, unde a predat engleza la un centru de limbi străine în sudul Londrei. Într-o zi s-a decis să revină acasă: „Am realizat că locul meu e în România”.

Mona Şerban
Mona Şerban

Mona Şerban a deschis centrul de limbi străine de la Piteşti-SMART Academy of Languages şi dintr-o dezamăgire faţă de sistemul de educaţie din ţara noastră. „Centrul de limbi străine a pornit de la ideea de a nu face meditaţii acasă, de a oferi altceva. Am dorit ca procesul de învăţare a limbii engleze să fie diferit, să fie focalizat mai mult pe distracţie, pe joacă, pe activităţi interactive şi în primul rând pe abilitatea de a vorbi“, spune Mona. De la 40 de cursanţi iniţial, centrul de învăţare a limbilor străine condus de Mona Şerban a ajuns în nouă ani la peste 1.000 de elevi.

Face artă din cofetărie

A cunoscut succesul în Occident, dar tot s-a întors în ţara ei natală. După ce a lucrat 9 ani la Paris şi Londra pentru mai multe hoteluri de top, Raluca Ţîrcomnicu (37 ani) a revenit la Piteşti, unde face artă din cofetărie. Raluca a „construit“ barajul Vidraru în formă de tort, iar cel mai mare desert făcut până acum este o maşină Range Rover, cântărind 60 kilograme şi având o lungime de 80 de centimetri.

Raluca Ţîrcomnicu
Raluca Ţîrcomnicu

După ce a urmat în Londra cursuri cu unii dintre cei mai mari decoratori de torturi de pe planetă, în urmă cu patru ani a revenit în ţară şi şi-a deschis afacerea în Piteşti: Busy Bee Party Cakes. Tânăra a realizat inclusiv un tort în forma vasului Titanic sau chiar un tort în formă de hârtie igienică. Deserturile ei au fost recompensate cu premii la nivel naţional şi internaţional. La Londra, a obţinut un premiu doi la concursul internaţional The Cake&Bake Show, cu un tort în forma Cruellei de Vil, personajul din 101 Dalmaţieni. A vrut să se întoarcă acasă de dorul familiei şi din dorinţa de a-şi transforma pasiunea în meserie: „Mi-aş dori să văd din ce în ce mai mulţi tineri că dau curs pasiunii lor, că se documentează şi învaţă cât mai mult, că investesc în ei, că se implică în îmbunătăţirea mentalităţilor societăţii noastre. Până la urmă, schimbarea începe cu noi. Şi dacă eu am reuşit, şi voi puteţi. La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!“

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net