Au intrat mascații la un hotel de lux din Capitală

Ultima actualizare:

    Hotelul Royal este ținta polițiștilor
Hotelul Royal este ținta polițiștilor

Poliţiştii efectuează, azi dimineaţă, nouă percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov. Este vizat managerul unui hotel de lux din Capitală. Acesta este bănuit de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la 5,7 milioane de lei.

Surse oficiale au declarat pentru News.ro că este vorba despre cel care conduce hotelul Royal, de patru stele, aflat în apropiere de Piaţa Unirii din Capitală. Mai exact, lângă Tribunalul București.

"Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu specialişti ai Direcţiei Operaţiuni Speciale şi luptători SIAS, descind, la această oră, la sediile a şapte societăţi comerciale, ce au ca obiect de activitate prestarea de servicii medicale, precum şi la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală", anunţă Poliţia Română.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2013-2014, reprezentantul societăţilor comerciale, care este şi manager de hotel, ar fi derulat, sub paravanul acestora, mai multe operaţiuni fiscale, fără a le declara instituţiilor competente, mai informează poliţiştii.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat, stabilit până în acest moment, se ridică la peste 5,7 milioane de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Poliţia precizează că vor fi puse în executare două mandate de aducere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
lapte pixabay jpg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net