Românii au dat năvală pe Litoral şi la munte ca-n vremurile bune

Ultima actualizare:

    Staţiunea Mamaia s-a animat ca-n vremurile buneFoto: Inquam Photos
Staţiunea Mamaia s-a animat ca-n vremurile buneFoto: Inquam Photos

Minivacanţa de Rusalii ne-a adus, conform tradiţiei, aglomeraţia cu care eram obişnuiţi an de an. Pe DN1 şi pe Autostrada Soarelui s-au format iar cozi chiar de vineri după-amiaza, ca dovadă a faptului că relaxarea din România este una aproape totală. Nici vedetele nu au stat pe gânduri şi au plecat la distracţie.

De la 1 iunie, autorităţile au eliminat definitiv declaraţia pe proprie răspundere privind deplasările între judeţe, au redeschis terasele şi plajele. Atât au aşteptat românii care au dat fuga la mare şi la munte cu prima ocazie: minivacanţa de Rusalii. Drumurile s-au aglomerat ca-n vremurile bune, cu atât mai mult cu cât vremea s-a anunţat frumoasă, cu temperaturi de peste 30 de grade în majoritatea zonelor ţării. Vineri, încă de la orele prânzului, şi sâmbătă dimineaţa, valorile de trafic au fost în creştere pe Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe sensul spre litoral. Mai ales la ieşirea din Bucureşti, pe B-dul Theodor Pallady, maşinile au stat bară la bară ore în şir. Poliţia a anunţat că, pentru evitarea aglomeraţiei şi a zonelor de lucrări de pe autostradă, să fie folosită ca rută alternativă DN 3 Bucureşti – Fundulea – Lehliu Gară, continuare pe DN 3A către Drajna, unde se poate reintra pe Autostrada A2 spre Constanţa. Dar puţini şoferi au ascultat acestea recomandări.

Ieşirile spre A2 au fost foarte aglomerate şi vineri, şi sâmbătă
Ieşirile spre A2 au fost foarte aglomerate şi vineri, şi sâmbătă

Parcul din fața Casinoului din Sinaia s-a umplut de turiști
Parcul din fața Casinoului din Sinaia s-a umplut de turiști

Nu doar spre mare s-au înghesuit românii în acest weekend prelungit, ci şi spre zonele montane, fapt pentru care DN1 a fost din nou un coşmar pentru mulţi dintre şoferi, mai ales la intrarea în localitatea Comarnic, judeţul Prahova, şi pe raza staţiunilor montane.

Carmen Negoiţă şi-a etalat trupul de sirenă la Năvodari
Carmen Negoiţă şi-a etalat trupul de sirenă la Năvodari

Nici vedetele n-au rezistat tentaţiei de a petrece câteva zile la malul mării. Carmen Negoiţă (39 de ani), fosta soţie a omului de afaceri Ionuţ Negoiţă, s-a afişat, în toată splendoarea, pe plaja din Năvodari. Se vede de la o poştă că este preocupată de imaginea ei, reuşind să-şi menţină silueta şi în izolare, cu sport şi cu dietă.

Daniel Buzdugan, plimbare la Tuzla
Daniel Buzdugan, plimbare la Tuzla

Şi Daniel Buzdugan (45 de ani), de la Radio ZU, a dus dorul Litoralului, astfel că şi-a postat şi el o fotografie, pe Instagram: “La noi la mare, la Tuzla, fain, fain, dar încă frig. Asta e una dintre plajele mai puţin cunoscute de la Marea Neagră: plaja Tuzla un loc super romantic”.

Oana Roman şi fiica ei, la Mamaia
Oana Roman şi fiica ei, la Mamaia

Cât o priveşte pe Oana Roman (44 de ani), aceasta a ales, ca destinaţie de Rusalii, staţiunea Mamaia, unde a petrecut două zile relaxante alături de fiica ei, Izabela (6 ani): ”Am aşteptat cu mare nerăbdare ieşirea asta la mare! Ce fericire! Am rezervat de 2 săptămâni şi am găsit super preţuri”, a menţionat Oana, pe Facebook.

Vica Blochina, relaxare la Mamaia
Vica Blochina, relaxare la Mamaia

Iar prietena ei, Vica Blochina (44 de ani), a ajuns tot pe plaja din Mamaia. Ea şi-a recăpătat zâmbetul acum două zile, când l-a găsit pe motănelul Thomas, dispărut miercuri din apartamentul vedetei: ”Unele zile-s mai bune”, a scris fosta balerină în dreptul fotografiei în care stă tolănită de pe şezlong, pentru o porţie de ”vitamina D” şi de aerosoli.  

S-au uitat din mașină la film în aer liber

Spectatorii la cinema-ul drive-in au primit și popcorn
Spectatorii la cinema-ul drive-in au primit și popcorn


    Foto: Inquam Photos
Foto: Inquam Photos

Cine nu a reușit să plece la munte sau la mare a luat cu asalt parcurile sau au mers la cinema drive-in. O idee inedită, des întâlnită la americani, a prins acum și la români. La Snagov, județul Ilfov, s-a deschis primul cinema drive-in, în cadrul Event Park, primul spațiu în aer liber pentru evenimente desfășurate în condiții de maximă siguranță adaptate contextului actual. Cele peste 6 hectare din cadrul Lagoo Snagov găzduiesc seri de cinema și concerte în aer liber. Filmele rulează pe un ecran led de mari dimensiuni 16x9 m, iar sonorizarea e realizată printr-un sistem audio performant, care permite redarea sunetului la boxele mașinilor. La achiziționarea online a biletelor ai inclus în preț popcorn și o băutură răcoritoare. De asemenea, îți poți comanda online în timpul filmului o gustare, care va fi livrată în cele mai sigure condiții. 

image
image
image
image
image
image
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
Horia Constantinescu scaled webp
top10 art geronimo jpg jpeg
controlor tren jpg
postas greva jpg
Paine mucegaita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net