Atenție, polițiștii raportează la derută pe Waze! Au recunoscut că-i păcălesc pe șoferi

Ultima actualizare:

    Aplicația gratuită Waze anunță, de obicei, unde te așteaptă un polițist cu radarul
Aplicația gratuită Waze anunță, de obicei, unde te așteaptă un polițist cu radarul

Aplicațiile rutiere sunt din ce în ce mai folosite de șoferi. În special, Waze care este gratuită și gândită de niște tineri israelieni. Este atât de populară încât aproape toți șoferii români o pornesc atunci când pleacă la drum. Aici, sunt raportate și radarele, astfel că polițiștii încearcă să-i inducă pe aceștia în eroare.

Te scoate din aglomerație, te anunță unde sunt ambuteiaje, accidente, încearcă să te ducă unde ai treabă cât mai rapede și îți arată din timp că urmează o groapă, o lucrare sau un animal mort în mijlocul străzii. În plus, afli cu 500 de metri înainte că urmează un radar sau un echipaj de Poliție la filtru.

Șoferii sunt cei care fac raportările și pot posta cu exactitate locul: pe sensul lor de mers sau pe banda opusă.

Odată puși în gardă, oamenii legii au ajuns să dea din ce în ce mai puține amenzi, astfel că s-au apucat să compromită aplicația și intră special pe ea ca să raporteze greșit.

”Heiiii...pssstttt...șoferule...fii atent la pontul zilei! Cum scapi de amenzile pentru viteză. Bineînțeles, îți poți achiziționa un detector de radar, însă nu este util întotdeauna și costă destul de mult. De asemenea, te poți baza pe ”sprijinul” celorlalți șoferi, care îți dau flash-uri atunci când urmează să întâlnești un aparat radar... dar poate nu ești atent și nu le observi sau poate ceilalți șoferi doar ,,glumesc”. Sau poți folosi aplicațiile de trafic, care îți arată locurile în care se află polițiștii, însă nici acestea nu sunt 100% eficiente și îți mai consumă și traficul de net. În plus, pe aceste aplicații suntem prezenți și noi și ne mai place să adăugăm ”polițiști”, chiar și acolo unde nu sunt. Așa că, cea mai sigură, eficientă și gratis metodă este să respecți limita legală de viteză”, au scris autoritățile pe pagina oficială de Facebook a Poliției Române.

Șoferii selectază în aplicație dacă este radar sau filtru și postează în timp real. Dacă raportarea este corectă, vor apărea mai multe capete de polițiști
Șoferii selectază în aplicație dacă este radar sau filtru și postează în timp real. Dacă raportarea este corectă, vor apărea mai multe capete de polițiști

Îți dai seama repede dacă o raportare este făcută la derută. De obicei este un singură pe zona respectivă, fără ca vreun șofer să o confirme.

În plus, aplicația te întreabă dacă este reală și o poți scoate rapid.

Ce au răspuns șoferii la o asemenea postare

Dar iată ce comentarii au făcut românii la anunțul făcut de ofițeri pe rețeaua de socializare!

-”Hei, polițistule, fii atent la un pont: nu mai sta în boscheți, ci stai în zone în care poți fluidiza traficul, iar radarul tău poate domoli șoferi în zone predispuse la accidente. Așa vei câștiga mai mult: respectul tuturor!”

-”Hei, polițistule! Fii atent cum ne câștigi încrederea! Este vorba de siguranța noastră. E foarte simplu: constați gropile din carosabil, marcajul defectuos sau lipsa și dai amenzi administratorului de drum. Doar atât!”

-”Adăugați mai mulți că e mai eficient să faci prevenție decât să puști amenzi”.

-”Curiozitate: când va uitați prin aparatul radar, gropile se văd mai mari sau nu se văd deloc? Aparatul acela performant vă arată și marcajele sau are ordin să nu vadă neregulile de infrastructură?”

-”N-am început cu “heii...pssst”, pentru că este penibil! Poliția Română, oamenii cu PR-ul v-au cam dat în cap. Când o să înțelegeți că nouă, conducatorilor auto, ne place să vă vedem ieșiți din mașini, făcând ordine și disciplină în locurile periculoase, unde frecvența accidentelor este mare, nu la pescuit pe astea trei autostrăzi amărâte pe care le avem? Să vă văd cum săltați stolul care percepe bani ilegal pentru parcare pe Calea Floreasca, să vă văd amendând nesimțiții care blochează intrările în bloc, care parchează pe trecerea de pietoni pentru că au numărul de înmatriculare șmecher PMB”.

-”Hei, psst, fiți atenti la pontul zilei ! Pe Cheiul Dâmboviței, duminica, nu mai stați ascunși în boscheți ca să vă faceți norma! Pont: acolo nu sunt case, școli, copii, pietoni, nu sunt treceri de pietoni, deci la un 90 km/h nu cred că deranjăm pe nimeni...”

-”Știți cum e cel mai corect față de toată lumea? Să vă apucați voi, instituțiile statului, să puneți la dispoziția cetățenilor care plătesc de zeci de ani taxe de drum, și tot cu buza umflată sunt, câteva mii de kilometri de autostrăzi. După ce s-a construit ceea ce merităm, puteți să ne amendați dacă greșim. Murim pe capete pentru că ne petrecem ore în șir pe străzile aglomerate ale țării, suntem obosiți, devenim neatenți și sărim în șanțuri. Cum depășim 60 km/h ne amendați, că doar stați la pândă unde nici nu ne așteptam (nu în zonele cu școli sau grădinițe, pentru a preveni, ci la ieșiri din localități). Ce să mai zic, suntem vai și amar de noi, dar e bine că sunteți voi vigilenți și pândaci”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
balcoanele solare jpg
printul philip meghan markle colaj gettyimages jpg
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net