Atenție! ING a mărit avansul pentru Prima Casă

Citeste tot despre: 

Vreți să luați credit pentru Prima Casă? Aveți grijă la ce bancă mergeți!

Cu toate că legislația în vigoare prevede pentru acest tip de credit un avans de 5%, începând cu luna februarie, ING Bank a mărit avansul de la 5% la 10%. Asta după ce la începutul anului a redus avansul la creditele ipotecare standard de la 25% la 15%. Pe de altă parte, plafonul de garanții a fost majorat față de cel anunțat inițial, ca urmare a unor fonduri rămase neutilizate în 2016. Astfel că în acest an sunt disponibili pentru acest program 175,5 milioane de lei. Totodată, comisionul de gestiune aplicat la soldul garanției acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii a fost redus cu 0,04 puncte procentuale  de la 0,49% la 0,45%, însă mai sunt bănci care au păstrat comisionul de gestiune la valoarea de anul trecut. De la lansarea Programului în anul 2009 până la sfârșitul lui noiembrie 2016, au fost acordate aproape 204.000 de garanții, în valoare totală de 17,5 miliarde lei, pentru credite de circa 35 de miliarde de lei, adică 60% din stocul de credit ipotecar din sistemul bancar. Băncile au depus 767 de cereri de plată pentru credite neperformante, din care statul a plătit 521, în valoare totală de 44 de milioane de lei. 130 de cereri au fost respinse. Dobânda la creditele noi Prima Casă este de circa 2,8%, în condițiile în care marja maximă permisă băncilor este de 2%, la care se adaugă cotația Robor la 3 luni. 

Loading...

Citește și

  • prima casa locuinta bani credite

    Vrei să îţi cumperi sau să îţi construieşti o locuinţă prin programul Prima Casă? Cei interesați trebuie să știe că, în 2017, procentele de garantare s-au schimbat. Prin urmare, sunt mai avantajați cei care cumpără sau construiesc o locuință nouă, decât ceilalți, însă avansul cu care cumpărătorul trebuie să contribuie pentru a putea contracta un astfel de împrumut a rămas același și în 2017.

  • prima casa

    Vă băgați? Sunt bani mulți în Programul ”Prima casă” prin care poți cumpăra sau construi o locuință. Au rămas neutilizați 175.507.153,88 lei, disponibili pentru emiterea de garanții în anul 2017.

  • Este adevărat, în prezent creditele pentru Prima Casă sunt blocate, iar asta din cauză că banii alocaţi de stat băncilor s-au epuizat. Însă, deocamdată, programul va continua. Nu trebuie decât să ai răbdare şi să aştepţi momentul în care vor fi suplimentate fondurile. Iar până atunci poţi căuta cele mai bune oferte. Un credit ieftin presupune, înainte de toate, o dobândă anuală efectivă cât mai mică.

  • Veşti bune pentru cei care îşi doresc o locuinţă: în această lună vor fi suplimentate fondurile pentru „Prima Casă”. Decizia a fost luată în contextul în care piaţa imobiliară e aproape blocată: pe de-o parte, băncile nu mai dau împrumuturi pentru că au epuizat garanţiile de la stat, iar pe de altă parte nici românii nu se înghesuie la credite imobiliare standard, din cauza avansului foarte mare.