Astupă gropile cu moloz, direct din camion

Ultima actualizare:
Pentru moment,  gropile au fost nivelate,  dar săptămâna viitoare  vor avea, din nou,  nevoie de reparaţii
Pentru moment, gropile au fost nivelate, dar săptămâna viitoare vor avea, din nou, nevoie de reparaţii

Problema gropilor din asfalt, la Baia Mare, se rezolvă cu câteva lopeţi de nisip şi moloz aruncate direct din camion.

Localnicii nu sunt mulţumiţi de lucrările făcute de mântuială, dar reprezentanţii Primăriei spun că această metodă este şi practică, şi ieftină. Reprezentanţii Primăriei spun că se folosesc reziduuri de la asfaltări recente şi de aceea nu costă bugetul local nici un ban.

Pentru moment,  gropile au fost nivelate,  dar săptămâna viitoare  vor avea, din nou,  nevoie de reparaţii
Pentru moment, gropile au fost nivelate, dar săptămâna viitoare vor avea, din nou, nevoie de reparaţii

"Am încercat ca gropile foarte mari să le acoperim cu frezata. Acel material este gratuit. Nu va ţine la nesfârşit, dar va ţine o săptămână, două, o lună de zile, în funcţie de temperaturi şi de precipitaţii, astfel încât cei care trec pe acolo să nu provoace accidente", a spus Vasile Barbul, reprezentant al  Primăriei Baia Mare, pentru România TV. Cu toate astea, autorităţile au promis că în viitorul apropiat, străzile din oraş vor intra în reparaţii capitale.

"O să se ia imediat, apoi mai asfaltează o dată!"localnic

simeon stalpnicul png

Drumarii din Iaşi par să-şi bată joc de şoferii care îşi rup maşinile în gropile de pe străzi. Şefii de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) au decis să plombeze craterele printr-o metodă rapidă, ieftină şi lipsită de randament. Azi sunt puse, şi mâine sar. "Sâmbătă au venit cu o camionetă plină cu bitum rece. Şase flăcăi mergeau în urma maşinii şi fluierau.

Şoferii ieşeni îşi distrug zilnic maşinile în craterele din carosabil 


    Pentru moment,  gropile au fost nivelate,  dar săptămâna viitoare  vor avea, din nou,  nevoie de reparaţii
Pentru moment, gropile au fost nivelate, dar săptămâna viitoare vor avea, din nou, nevoie de reparaţii

Duminică, tot bitumul era zburat din gropi", a spus Dan Muraru, un locuitor din zonă, pentru Ziarul de Iaşi. În cazul în care şoferii se întreabă de ce plombele puse pe drumurile naţionale zilele trecute nu mai există, răspunsul este simplu. Drumarii folosesc orice alt material pe care îl au la îndemână pentru a astupa gropile. În Iaşi se foloseşte un amestec din zgură şi ciment, la Suceava se astupă gropile cu resturi de pavele, iar la Neamţ sau Câmpulung Moldovenesc, cu balast sau calcar.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net