Arhiepiscopia Argeşului, despre botez: "Nu s-a dat niciun ordin să fie interzisă scufundarea copilului în apă"

Ultima actualizare:

    Arhiepiscopul de Argeș a trimis o circulară preoților din județ cu recomandări pentru botezFoto: arhivă
Arhiepiscopul de Argeș a trimis o circulară preoților din județ cu recomandări pentru botezFoto: arhivă

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului spune că îndrumările privind botezul, pe care le-a transmis în parohii, au ca scop responsabilizarea preoţilor pentru evitarea unor situaţii tragice şi nu este nicidecum vorba de schimbarea ritualului sau a rânduielilor bisericeşti.

Potrivit unui comunicat transmis duminică, precizările vin în urma unor "interpretări greşite apărute în spaţiul public" referitor la îndrumările transmise personalului clerical din unităţile de cult.

"Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului nu a transmis niciun ordin prin care să fie interzisă afundarea de trei ori a copilului în apa sfinţită din cristelniţă în numele Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Dimpotrivă, în cuprinsul adresei se menţionează că, în conformitate cu prevederile canonice, botezul ortodox se săvârşeşte prin întreită afundare (adică de trei ori), fie că este vorba de adult sau prunc. Îndrumările transmise slujitorilor Sfintelor Altare au caracter de recomandare şi au ca scop strict sporirea responsabilităţii preoţilor în scopul evitării unor situaţii tragice nedorite de nimeni, cunoscând că este mai folositor să prevenim, decât să tratăm", se arată în comunicat, notează digi24.ro.

Comunicatul spune că s-a recomandat ca ritualul botezului să fie adaptat situaţiilor speciale, cum ar fi atunci când bebeluşul este bolnav sau născut prematur.

"Nu a fost şi nu este vorba de schimbarea ritualului/rânduielii săvârşirii Tainei Sfântului Botez, ci numai de o adecvare cu multă înţelepciune şi răbdare la anumite situaţii pe care le întâlnim în viaţa comunităţii de credincioşi. Botezul se va face prin întreită afundare, cu excepţia situaţiilor de necesitate: când bebeluşul este bolnav sau foarte agitat; când este născut prematur sau când familia în mod expres refuză afundarea; când există alte vulnerabilităţi fizice. Numai pentru aceste situaţii, şi nu ca o regulă generală pentru toate slujbele de Botez, s-a prevăzut ca pruncul să fie introdus de către preot de trei ori în apa sfinţită din cristelniţă, până în zona căilor respiratorii şi apoi să se toarne cu ajutorul mâinii apă sfinţită peste creştetul capului în numele Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt", precizează Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.

Arhiepiscopul de Argeș a trimis o circulară preoților din județ cu recomandări pentru botez

Arhiepiscopul de Argeş şi Muscel, IPS Calinic, a trimis o circulară preoţilor din judeţ în care le cere precauție în scufundarea celor mici în apa de botez, după incidentul de la Suceava, în care un bebeluş a murit după ce a fost botezat. De asemenea, preoților fără experiență li se recomandă să nu mai oficieze astfel de evenimente fără să fie asistați de alți colegi.

"Am dat aceste îndrumări ca preotul care nu are siguranță, nu are încredere în el, se îndoiește, neapărat nu el trebuie să facă botezul. Chemi că sunt colegi, vecini, în cuprinsul protopopiatului, și este obligatoriu ca să fii însoțit și ajutat.

Preotul care e solicitat să boteze trebuie neapărat să se dumirească el ce e cu copilul - este sănătos, născut înainte de vreme, cum se manifestă. Unii spun că e copilul pe moarte și-l botează și așa. Păi dacă el e pe moarte și-l botezăm, adică hai să ne grăbim... Cine acceptă așa ceva, grabă această, nu-i de recomandat, Doamne ferește.

Însă, oricum ar fi, tot e pericol cu introducerea capului în apă a copilului. Oricum toată lumea se teme, să știți. Eu m-am temut și mă tem. Decât să mă puneți să fac un botez, mai bine urc munții și fac alpinism", a spus IPS Calinic, arhiepiscopul de Argeș și Muscel:.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net