Arestat la 28 de ani de la crime. Un român este acuzat că și-a omorât soția și fiica, în Franța

Ultima actualizare:

    Românul și-a omorât familia în 1993Foto: ziare.com
Românul și-a omorât familia în 1993Foto: ziare.com

Și-a omorât soția și fiica în Franța, apoi și-a continuat viața alături de fiul său. Nimeni nu a bănuit, timp de 28 ani, că Marian Marinescu a fost capabil de o asemenea atrocitate.

Cele două crime care au zguduit Franța în 1993 au fost elucidate după 28 de ani, grație noilor tehnici de analiză genetică. Autoritățile au arestat un român în vârstă de 72 de ani pe care îl acuză că și-ar fi omorât fiica și soția, scrie ziare.com.

Fetița fusese și violată     

Michele Marinescu, în vârstă de 43 de ani, și fiica sa Christine, în vârstă de 13 ani, au fost descoperite moarte pe 7 ianuarie 1993, în casa lor din Sassenage. Cele două zăceau fără suflare, cu găturile tăiate, anchetatorii concluzionand că fetița fusese și violată, după ce au descoperit spermă pe pantalonul copilei, arată ledauphine.com. De când au fost comise crimele, cazul a fost preluat de cinci anchetatori, s-au făcut 34 de expertize și au fost audiați zeci de martori, însă fără vreun rezultat.

În 2018, polițiștii francezi au decis să reia dosarul de la zero și s-au interesat de dată această de tatăl și soțul celor două victime. Marian Marinescu, de profesie inginer și fost director, afirmase la momentul primelor investigații că el și fiul său erau în România, țara sa natală, pentru a petrece sărbătorile de iarnă. La vremea respectivă, bărbatul avea 44 de ani.

Alibi demontat după 28 de ani  

Totuși, după noi verificări, polițiștii au constatat că bărbatul ar fi avut timp să facă dus-întors drumul dintre domiciliul sau din Franța și România. Astfel, alibiul acestuia a picat. Totodată, noile tehnologii de analiză a ADN-ului au scos la iveală la începutul lui 2021 că proba de spermă de pe pantalonii fetiței conține ADN-ul lui Marian Marinescu.

Marian MArinescu a fost ridicat săptămâna aceasta de către anchetatori, însă bărbatul de 72 de ani susține că „nu-și amintește” să fi comis cele două crime.

Sora victimei și-a vizitat mereu cumnatul – criminal

Când a aflat că ucigașul surorii și nepoatei sale este chiar cumnatul ei, sora victimei s-a declarat șocată. Aceasta a explicat că, în toți acești ani, ea și soțul ei și-au vizitat, fără să aibă nici cea mai mică bănuială, cumnatul și nepotul. Acum, cei doi soți se vor constitui parte civilă în proces.

În ceea ce-l privește pe fiul lui Marian Marinescu, astăzi în vârstă de 35 de ani, și el este zdruncinat de noile evoluții ale cazului. Nici el, nici avocatul sau nu au dorit să apară în față presei.

Citește și: 

Român înjunghiat mortal în Franța, în plină stradă. Cine l-a omorât

Un șofer român a fost prins în Franța cu droguri în valoare de 9 milioane de euro

image
image
image
image
image
image
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net